Un tânăr care a vrut să agațe două fete pe Tinder a sfârșit prin a fi chiar el păcălit

Un bărbat care a vrut să agațe două fete pe Tinder a sfârșit prin a fi chiar el păcălit
Twitter

Un tânăr din Statele Unite a crezut că va primi o porție dublă de distracție după ce a încercat să agațe două fete pe Tinder. Nu mică i-a fost mirarea când, la aceleași avansuri trimise, a primit fix același răspuns. Fetele erau colege de cameră.

Trenton, din Kansas, a folosit aceeași replică de agățat în discuțiile cu ambele femei: „Imaginează-ți asta: suntem doi străini într-un magazin, dar, cumva, ajungem să ne privim în ochi. Am mai multe fructe lime în mâini. Atât de multe, că nu le pot ține pe toate. Una câte una încep să cadă. Tu alergi spre mine să mă ajuți, iar eu mă uit în ochii tăi și-ți spun: "Scuze, nu mă pricep să țin fructe lime" (Joc de cuvinte: pickup limes (nu mă pricep să țin fructe lime), în loc de pickup lines (Nu mă pricep la fraze de agățat)”.

Prima care i-a răspuns a fost Angie: „OK, asta chiar a fost bună. Cred că meriți numărul meu de telefon”.

Mai apoi i-a răspuns Niki, cu fix același mesaj, notează Daily Mail.

Trenton a mărturisit că această ”coincidență” l-a dat complet peste cap, așa că i-a scris lui Angie: „Ok, deci n-o să mint. Mi s-a întâmplat cel mai ciudat lucru. N-am mai fost pe Tinder de câteva zile și apoi le-am scris mai multor fete, iar tu și altă tipă mi-ați trimis fix același răspuns”.

Citește și
Cum arată femeia care bate bărbații la concursurile de bărbi - 3
Cum arată femeia care bate bărbații la concursurile de bărbi. FOTO

Trenton s-a lămurit după ce Angie i-a trimis drept răspuns un link de pe Youtube cu celebrul meme numit „Și până la urmă erau colege de cameră!”.

Bărbatul a povestit pe Twitter ce i s-a întâmplat, iar postarea a devenit virală.

„Asta e cea mai tare chestie pe care am văzut-o în viața mea”, a scris un internaut, în vreme ce o tânără i-a transmis: „Ai meritat-o!”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Motivul neobişnuit pentru care unui tânăr is la Harvard i s-a refuzat accesul în SUA
Motivul neobişnuit pentru care unui tânăr is la Harvard i s-a refuzat accesul în SUA

Un adolescent palestinian is la prestigioasa universitate Harvard a afirmat marţi că a fost reţinut timp de mai multe ore la aeroport înainte de a i se refuza intrarea în SUA, informează AFP.

Cum arată femeia care bate bărbații la concursurile de bărbi. FOTO
Cum arată femeia care bate bărbații la concursurile de bărbi. FOTO

O femeie care s-a bărbierit mai bine de 20 de ani a decis că ar fi cazul să se placă așa cum e, ba chiar să se distreze înfruntând bărbații la concursurile de bărbi.

Îngrijiri și afecțiune pentru nou-născuții bolnavi. Proiectul unui spital din SUA
Îngrijiri și afecțiune pentru nou-născuții bolnavi. Proiectul unui spital din SUA

Un spital din Statele Unite a inițiat un proiect prin care voluntarii pot veni să îngrijească nou-născuții bolnavi, pentru a-i ajuta să se vindece.

Reacția amuzantă a soldaților zi când o văd pe Melania Trump în aeroport. FOTO
Reacția amuzantă a soldaților zi când o văd pe Melania Trump în aeroport. FOTO

Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a atras toate privirile sâmbătă, când a coborât din avionul prezidențial în aeroportul din stațiunea ză Biarritz, unde își însoțește soțul la Summitul G7.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.