Un ligru s-a născut la Suceava, după împerecherea unui leu cu o tigroaică. Există doar câțiva în toată lumea

ligru
Monitorul de Suceava

Un ligru, animal rarisim rezultat din împerecherea dintre un leu și o tigroaică, s-a născut la o grădină zoologică privată din Suceava. În lume mai există maxim 20 de exemplare de ligru, un animal care ajunge la dimensiuni uriașe.  

Ligrul, un animal extrem de rar, dar fascinant prin caracteristici, s-a născut recent într-o grădină zoologică particulară din Suceava, după împerecherea dintre un leu și o tigroaică, scrie Monitorul de Suceava. În acest moment, sunt date despre existența a maximum 20 de ligri în întreaga lume.

Cu atât mai mare au fost bucuria și mândria împătimituluiui colecționar de animale exotice Dorin Șoimaru când tigroaica ce a crescut împreună cu un leu, ambii hrăniți cu același biberon, a dat naștere unui frumos exemplar de ligru.

Masculul de ligru, care nu a fost încă botezat, a fost expus public pentru prima dată duminică, 1 Iunie, de Ziua Copilului, la colțul zoologic ”Arca lui Noe”, de la Zaharești.

Citește și
insolatie caldura canicula
Cum să treci mai ușor peste caniculă. Ghid de supraviețuire pentru prima zi cu cod galben

Mă gândesc să-i spunem Goliath. Chiar și acum, mic, este foarte puternic, iar când va crește va avea aproape greutatea părinților lui la un loc. Poate ajunge la peste 400 de kg, în vreme ce greutatea maximă a unui leu este de 250 de kg. E o adevărată forță a naturii. În SUA, ligrul Hercules cântărește 418 kilograme și are o lungime de 3,33 metri, fiind înscris în Cartea Recordurilor ca cea mai mare felină din lume”, spune Dorin Șoimaru.

Femelele de ligru se pot împerechea atât cu leul, cât și cu tigrul

Spre deosebire de lei, ligrul nu doar crește mai mare și mai puternic, dar ia de la tigri și plăcerea pentru înot, ceea ce îl face să fie un animal de temut nu doar pe uscat, ci și în apă.

Numărul de exemplare existente în lume este foarte mic, mai ales că șansa lor de a se naște în natură este aproape zero, în condițiile în care tigrii trăiesc în Asia, iar leii în Africa. Numele științific al ligrului este Panthera tigris x Panthera leo.

Masculii de ligru sunt sterili, dar nu și femelele. Ele se pot împerechea atât cu leul, cât și cu tigrul. În cazul în care un hibrid este născut dintr-un tigru mascul și o femelă de leu, se numește tigron, are mai vizibile dungile de la tigru, dar nu mai are caracteristicile spectaculoase de la ligru – mărime și forță impresionantă.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Ligrul, cea mai mare felina, si alte animale din Cartea Recordurilor!
Ligrul, cea mai mare felina, si alte animale din Cartea Recordurilor!

Vorbim despre un ligru de 410 de kilograme si 31,6 de metri lungime. Iesit pe strazile Londrei, in ianuarie 2010, Hercule a dovedit ca poate ajunge pana la nivelul al doilea al unui autobuz supraetajat. Dimensiunile sale au intrat in Cartea Recordurilor.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.