Un rus însetat a intrat în magazinul de băuturi cu un vehicul blindat. VIDEO

blindat în magazin
www.hibiny.com

Incident uluitor în oraşul Apatit, în regiunea rusă Murmansk, unde setea de alcool l-a împins pe un bărbat la un gest care a făcut înconjurul planetei.


Omul, fără loc de muncă potrivit LifeNews.ro, voia neapărat să bea ceva, dar nu avea bani şi nu a găsit niciun magazin deschis. Ca urmare, a furat un transportor blindat M-70 din datoarea DOSAAF (o organizaţie paramilitară rusă, creată în perioada sovietică pentru pregătirea rezerviştilor) şi a intrat cu el în vitrina magazinului, distrugând în drumul său şi o maşină parcată.

A coborât apoi din vehiculul de război, şi-a luat sticla de vin mult-dorită şi a plecat spre casă. Spre ghinionul său, pe drum a dat peste poliţişti, care i-au pus imediat cătuşele.

La secţie, bărbatul a explicat că a încercat să calculeze traiectoria vehicului blindat astfel încât să spargă doar o vitrină, dar nu a estimat bine gabaritul transportorului. În plus, a încurcat şi pedala de frână cu acceleraţia.

Citește și
tanc
Un englez a cumparat de pe eBay un tanc cu 30.000 de lire, dar cand a desfacut rezervorul a avut o surpriza. A gasit o avere

Fapta sa a fost filmată de camerele de supraveghere şi a devenit rapid virală

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Momentul in care un tanc T-72 scapa de sub control si doboara un stalp in Minsk. Manevra neinspirata a soldatilor. VIDEO
Momentul in care un tanc T-72 scapa de sub control si doboara un stalp in Minsk. Manevra neinspirata a soldatilor. VIDEO

Scene ireale in centrul Minsk-ului. Localnicii din capitala Balarusului au filmat momentul in care un tanc ce mergea cu viteza loveste si doboara un stalp de iluminat.

Un englez a cumparat de pe eBay un tanc cu 30.000 de lire, dar cand a desfacut rezervorul a avut o surpriza. A gasit o avere
Un englez a cumparat de pe eBay un tanc cu 30.000 de lire, dar cand a desfacut rezervorul a avut o surpriza. A gasit o avere

Un englez din Northamptonshire a cumparat un tanc de pe eBay cu 30.000 de lire sterline si a avut o surpriza uriasa cand a vazut ce se afla in rezervorul sau.

Ce au descoperit spionii din Republica Moldova in curtea unui satean. Omul nu a putut explica cum a ajuns vehiculul acolo
Ce au descoperit spionii din Republica Moldova in curtea unui satean. Omul nu a putut explica cum a ajuns vehiculul acolo

Ofiterii Serviciului de Informatii si Securitate din Moldova au facut descoperire uluitoare in gospodaria unui locuitor al satului Varnita, raionul Anenii Noi.

Fotografia care i-a bulversat pe romani. Un tanc al rebelilor kurzi din Siria are numere de inmatriculare din Bucuresti
Fotografia care i-a bulversat pe romani. Un tanc al rebelilor kurzi din Siria are numere de inmatriculare din Bucuresti

Cunoscuta pentru stirile, si imaginile de razboi Siria a produs  senzatie printre internautii romani cu un alt fel de eveniment.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30
Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avuta loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului. La ora 15:30, șeful statului va face declarații de presă.