„Am crezut că balena m-a înghiţit”. Momentul în care un tânăr este tras sub apă cu tot cu caiac. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un sportiv pe caiac ar fi fost înghițit de o balenă uriașă în strâmtoarea Magellan, dar mamiferul uriaș l-a scuipat imediat afară, cu tot cu caiac. Printr-un mare noroc, tânărul a scăpat fără nicio zgârietură.

Întâmplarea incredibilă petrecută în sudul statului Chile,a fost filmată de tatăl tânărului, și a devenit virală, transmite vineri AFP, preluat de Agerpres.

Adrian Simancas, în vârstă de 24 de ani, vâslea în largul localităţii Punta Arenas, Patagonia, pe 8 februarie, când balena cu cocoaşă a ieşit brusc din apă şi, spune el, „l-a înghiţit”, cu tot cu caiacul său galben.

Câteva secunde mai târziu, tânărul uluit a revenit la suprafaţă, în timp ce spatele balenei ieșise din nou deasupra apei.

„Simt ceva între albastru şi alb trecând pe lângă faţa mea, într-o laterală şi deasupra. N-am înţeles ce se întâmplă şi m-am scufundat. Am crezut că (balena) m-a înghiţit", a declarat pentru postul chilian TVN Adrian Simancas, de origine venezueleană, transmite Agerpres.

Citește și
beluga
”Hvaldimir”, beluga care se presupunea că este „spion” rus a fost împuşcată, susţin mai multe organizaţii

Episodul a fost filmat şi postat pe reţelele sociale de tatăl său, Dell Simancas, aflat de asemenea într-un caiac. În înregistrarea video se aude cum îi strigă fiului său: "Haide, haide, calm", după ce acesta a fost scuipat afară de balenă.

„Când m-am întors, n-am văzut nimic, nu l-am văzut pe Adrian. A fost singura dată când m-am speriat cu adevărat, pentru că nu l-am văzut vreo trei secunde. Şi dintr-o dată a ieşit", a declarat Dell Simancas pentru TVN.

După incident, tânărul a fost adus la mal de către tatăl său, care a constatat că nu este rănit.

Specialiştii susţin că balena nu l-ar fi putut înghiţi pe tânăr pentru că este o specie cu gâtul mai mic de 40 cm în diametru.

„Se pare că acel caiac se afla chiar în zona de hrănire a balenelor", a declarat pentru AFP Maria José Pérez, biolog marin la Universitatea din Chile. De aceea balena poate fi văzută "ieşind la suprafaţă pe o parte, cu gura deschisă, ca şi cum s-ar hrăni", a precizat ea.

O întâmplare asemănătoare a avut loc în 2021, când un pescar din Massachusetts a fost "înghiţit" pentru scurt timp de o balenă cu cocoaşă, înainte de a fi aruncat înapoi în viaţă.

„Făceam scufundări după homari când o balenă cu cocoaşă a încercat să mă mănânce. Am stat în gura ei închisă timp de 30-40 de secunde, înainte ca ea să iasă înapoi la suprafaţă şi să mă scuipe. Am vânătăi peste tot, dar niciun os rupt", a declarat Packard după ce a fost spitalizat pentru scurt timp.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Misterul balenei spion ”Hvaldimir” a fost rezolvat. De unde a fugit de fapt și ce era antrenată să facă
Misterul balenei spion ”Hvaldimir” a fost rezolvat. De unde a fugit de fapt și ce era antrenată să facă

Misterul cu privire la motivul pentru care o balenă beluga a apărut în largul coastei Norvegiei purtând un ham pare să fi fost în sfârșit rezolvat.

”Hvaldimir”, beluga care se presupunea că este „spion” rus a fost împuşcată, susţin mai multe organizaţii
”Hvaldimir”, beluga care se presupunea că este „spion” rus a fost împuşcată, susţin mai multe organizaţii

Organizaţiile pentru drepturile animalelor afirmă că balena beluga numită Hvaldimir, care a devenit faimoasă în Norvegia, după ce hamul său neobişnuit a stârnit suspiciuni că a fost antrenată de Rusia ca spion, a fost ucisă cu focuri de armă.

Hvaldimir, beluga spion a Rusiei, a fost găsită moartă în Norvegia. ”Este absolut oribil” | VIDEO
Hvaldimir, beluga spion a Rusiei, a fost găsită moartă în Norvegia. ”Este absolut oribil” | VIDEO

O balenă beluga albă numită Hvaldimir, văzută pentru prima dată în Norvegia, nu departe de apele rusești, cu un ham care a aprins zvonuri că ar putea fi un spion al Moscovei, a fost găsită moartă.

 

O balenă a răsturnat o barcă şi a aruncat doi oameni în apă, în Statele Unite ale Americii. VIDEO
O balenă a răsturnat o barcă şi a aruncat doi oameni în apă, în Statele Unite ale Americii. VIDEO

O balenă a răsturnat o barcă şi a trimis doi oameni în apă, momentul fiind surprins în imagini, transmite BBC.

Conversație revoluționară între o balenă cu cocoașă și oameni de știință. Ce au descoperit în legătură cu extratereștri
Conversație revoluționară între o balenă cu cocoașă și oameni de știință. Ce au descoperit în legătură cu extratereștri

O echipă de cercetători a avut o conversație revoluționară cu o balenă cu cocoașă în propria ei limbă, iar acest lucru ar putea ajuta oamenii să comunice cu extratereștrii în viitor.  

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.