Zeci de mii de oameni s-au distrat la festivalul SAGA. Artiști de renume mondial au încântat publicul până spre dimineață

×
Codul embed a fost copiat

Saga, marele festival de muzică electronică din București, și-a deschis vineri seară porțile, la Romaero. Artiști de renume mondial au încântat publicul până spre dimineață. Printre spectatori s-au numărat fani din toate colțurile lumii!

Zeci de mii de oameni s-au distrat în fața celor 7 scene, pe care au urcat artiștii lor preferați.

Unii au venit de la mii de kilometri distanță, pentru festivalul care ține tot weekendul.

Cuplu: „Am venit din Grecia pentru Saga Festival și pentru Wiz Khalifa. Uimitor, fantastic! Încă un lucru..."

Cei care au vrut să ducă distracția la un alt nivel și să aiba parte de cea mai bună priveliște spre mainstage au profitat de o roată panoramică. Înălțimea ei ajunge la 25 metri și o tura completă costă 30 lei.

Unul dintre cei mai așteptați artiști de pe scena principală a fost DJ Gordo, aflat pentru prima oară în România. Mai întâi, și-a făcut apariția pe scena „specială” de la Saga, amenajată în interiorul unui avion.

Citește și
Festivalul Saga a ajuns la a 3-a editie
Începe numărătoare inversă pentru festivalul Saga. Organizatorii au luat măsuri suplimentare de securitate

DJ Gordo: „Atmosfera a fost la înălțime, și oamenii minunați. Am pregătit muzică foarte nebună, energie de zile mari și multă iubire, pentru că atunci când dăruiești oamenilor iubire, o primești inapoi. E cel mai bine! // Sugerez oricui nu e român să vină în România, dacă îi plac femeile frumoase.”

În pauze, mulți s-au îndreptat spre zonele de relaxare sau spre cele cu mâncare.

Distracția continuă până duminică noaptea inclusiv. Printre cei care mai apar pe afiș se numără și Fisher, Subcarpați și Wiz Khalifa. 

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Festivalul SAGA și-a deschis porțile la Romaero. Urmează trei nopți de muzică energizantă, cu artiști de renume
Festivalul SAGA și-a deschis porțile la Romaero. Urmează trei nopți de muzică energizantă, cu artiști de renume

SAGA, marele festival de muzică electronică din București, și-a deschis porțile, de data aceasta la Romaero. Vor fi trei zile și trei nopți de muzică energizantă, cu artiști de renume, care vor susține concerte pe 7 scene amplasate pe platformă.

Începe numărătoare inversă pentru festivalul Saga. Organizatorii au luat măsuri suplimentare de securitate
Începe numărătoare inversă pentru festivalul Saga. Organizatorii au luat măsuri suplimentare de securitate

A început numărătoare inversă pentru festivalul Saga, organizat anul acesta la ROMAERO.

Aplicația utilă pusă la dispoziția participanților la SAGA Festival 2023. Cum funcționează Emergency Button
Aplicația utilă pusă la dispoziția participanților la SAGA Festival 2023. Cum funcționează Emergency Button

În weekend sunteți așteptați la SAGA Festival. Evenimentul are loc la Romaero anul acesta.

Parteneriat în premieră cu MAI la Festivalul de muzică ''Saga''. Sunt așteptați artiști precum Lil Nas sau Wiz Kalifa
Parteneriat în premieră cu MAI la Festivalul de muzică ''Saga''. Sunt așteptați artiști precum Lil Nas sau Wiz Kalifa

Ne pregătim de festivalul de muzică electronică Saga, organizat în Capitală. Organizatorii anunţă mai mulţi artişti ca anul trecut, dar şi participanţi din peste 30 de țări. Evenimentul va avea loc la Romaero.  

SAGA Festival anunță programul pe zile pentru cea de-a treia ediție. Artiștii care se vor alătură line-up-ului
SAGA Festival anunță programul pe zile pentru cea de-a treia ediție. Artiștii care se vor alătură line-up-ului

SAGA Festival se apropie cu pași repezi de cea de-a treia ediție.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlnire cu Volodimir Zelenski la Vilnius. Liderul Ucrainei l-a invitat la Kiev pe președintele României
Nicușor Dan, întâlnire cu Volodimir Zelenski la Vilnius. Liderul Ucrainei l-a invitat la Kiev pe președintele României

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B9 și Țările Nordice.  

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.