Zeci de persoane au fugit de la o petrecere nocturnă ilegală în Arad, la sosirea polițiștilor locali. Ce au lăsat în urmă

Țara care vrea să facă o petrecere cu 10.000 de invitați, în timp de pandemie. Care e motivul
Shutterstock

Peste 30 de participanţi la o petrecere nocturnă ilegală, care a avut loc într-un local de pe Ştrandul Neptun din Arad, au fugit în momentul în care acolo au ajuns poliţiştii locali, sesizaţi la 112.

Apelul a fost primit după ora 1,00, iar echipaje de poliţişti locali din municipiul Arad au mers pentru a verifica situaţia, pentru că în local nu s-ar fi respectat normele legale referitoare la prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19.

"Mai mult de 30 de petrecăreţi au abandonat muzica şi băuturile şi au părăsit în grabă locaţia, lăsându-i în urma lor pe ul societăţii comerciale şi încă două persoane aflate în spatele tejghelei pentru servirea băuturilor despre care reprezentantul unităţii a afirmat că nu sunt angajaţii firmei", a informat, vineri dimineaţă, Poliţia Locală Arad, aflată în subordinea municipalităţii.

ul societăţii comerciale a fost sancţionat cu o amendă de 5.000 lei "pentru încălcarea reglementărilor privind interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private".

 

Citește și
accident, masina
Trei bărbați au murit după ce s-au răsturnat cu o mașină de lux. Participaseră la o petrecere
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Ce spus Orban, după petrecerea de ziua lui în Parlament, fără măști și distanțare
Ce spus Orban, după petrecerea de ziua lui în Parlament, fără măști și distanțare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat miercuri că nu a organizat o petrecere de ziua sa la Parlament.

Trei bărbați au murit după ce s-au răsturnat cu o mașină de lux. Participaseră la o petrecere
Trei bărbați au murit după ce s-au răsturnat cu o mașină de lux. Participaseră la o petrecere

O mașină de lux în care se aflau trei bărbați a ieșit de pe șosea, a zburat peste un gard și s-a răsturnat.

VIDEO. Momentul în care un balcon plin cu petrecăreți se prăbușește în gol
VIDEO. Momentul în care un balcon plin cu petrecăreți se prăbușește în gol

Mai multe persoane care se aflau la o petrecere într-o casă din Malibu, California, au fost rănite la finalul săptămânii trecute, după ce balconul s-a prăbușit pe malul stâncos, potrivit presei locale.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.