„Trenul fără naș": Un șef de tren CFR, uitat în Gara Bușteni. Cum a fost „repus în funcție”

gara busteni
Club Feroviar

Un șef de tren al CFR Călători a trăit o experiență neobișnuită pe Valea Prahovei, fiind lăsat, ca un simplu călător, pe peronul gării din Bușteni.

Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, când trenul Regio 16003 al operatorului feroviar de stat a plecat din Gara de Nord din București cu destinația Brașov, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 16:00, arată publicația online Club Feroviar.

În jurul orei 15:15, în stația Bușteni, șeful de tren s-a prezentat la Biroul de Mișcare pentru a raporta că garnitura a fost expediată din stație fără ca el să transmită semnalul "gata de plecare". Conform relatărilor unor surse din cadrul operatorului de stat pe peron au rămas atât călători,care nu au apucat să se urce în tren, cât și angajatul feroviar.

Între timp, trenul ajunsese deja în gara Azuga, însă nu putea continua călătoria conform normelor feroviare care interzic circulația în lipsa șefului de tren. Angajatul CFR a apelat la o soluție inedită: a luat trenul Regio 10023 al operatorului privat Transferoviar Călători, care venea din urmă, cu aceeași destinație.

„Cu acest tren a ajuns la Azuga, unde s-a suit în garnitura de stat, care și-a continuat parcursul cu 13 minute întârziere", precizează sursele citate. Potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, trenul Regio 16003 al CFR Călători a ajuns la destinația finală, Brașov, cu o întârziere totală de 19 minute față de programul stabilit.

Citește și
smurd Buşteni
Accident grav pe pârtia din Buşteni. O femeie a fost lovită de o sanie și transportată cu elicopterul SMURD | VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul dintre cele două marfare, în Olt. Şeful unuia dintre trenuri a murit
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul dintre cele două marfare, în Olt. Şeful unuia dintre trenuri a murit

Impact devastator pe calea ferată în judeţul Olt. Un şef de tren a murit, după ce două marfare, private, s-au ciocnit violent.

Accident grav pe pârtia din Buşteni. O femeie a fost lovită de o sanie și transportată cu elicopterul SMURD | VIDEO
Accident grav pe pârtia din Buşteni. O femeie a fost lovită de o sanie și transportată cu elicopterul SMURD | VIDEO

Un accident grav s-a produs, duminică pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie.

Primarul din Bușteni a fost reţinut. Mircea Corbu, acuzat de influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă
Primarul din Bușteni a fost reţinut. Mircea Corbu, acuzat de influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă

Primarul staţiunii montane Buşteni, Mircea Corbu, a fost reţinut, joi, într-un dosar de purtare abuzivă, influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă.

Mecanici de locomotivă, şef de tren, impiegat de mişcare, depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul serviciului
Mecanici de locomotivă, şef de tren, impiegat de mişcare, depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul serviciului

Mecanici de locomotivă, un şef de tren şi un impiegat de mişcare au fost depistaţi în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul serviciului, în urma unei acţiuni a Poliţiei Transporturi în ultimele săptămâni.

Ce a găsit un șef de tren din Suceava în timpul serviciului. „Ca să fiu sincer, mi-au tremurat picioarele”
Ce a găsit un șef de tren din Suceava în timpul serviciului. „Ca să fiu sincer, mi-au tremurat picioarele”

Un șef de tren din Suceava a povestit ce a găsit într-o borsetă pierdută de un bărbat din Iași.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.