Cum încearcă universitățile din România să atragă studenții. ”Apetitul tinerilor nu e cultivat”

×
Codul embed a fost copiat

Cum s-a încheiat bacalaureatul de toamnă, au început și înscrierile la facultățile care mai au nevoie de studenți.

 În toată țara, sunt câteva mii de locuri disponibile la buget, dar numai la specializări care nu au prezentat prea mult interes în vară și unde, după absolvire, șansele de angajare sunt mai mici. La comunicare, psihologie sau IT, în schimb, tinerii mai pot fi iși doar pe locurile cu taxă.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, după iterea din vară, au rămas neocupate peste 150 de locuri. Cele mai multe, la farmacie, unde au început înscrierile pentru a doua sesiune de examen.

Candidată: "Am participat şi la prima, la altă specializare. Nu am intrat şi am venit aici."

Profesorii vor să introducă noi specializări, care să atragă mai mulţi studenţi.

Citește și
test sport
Specializarea tot mai căutată. Absolvenții pleacă în străinătate la salarii de mii de euro

Luminița Iancu, prorector UMF: ”Trebuie să ne gândim la o soluţie vis-a-vis de introducerea unor noi forme de pregătire în rezidenţiat la farmacie, respectiv farmacia generală şi farmacia în industria cosmetică."

La Iaşi, singurele facultăţi care au reuşit să îşi ocupe locurile în vara sunt cele de drept, informatică şi educaţie fizică. Au rămas în schimb sute de locuri libere la geografie, litere şi biologie.

Nici la facultăţile din Timişoara, absolvenţii de liceu nu s-au înghesuit la anumite specializări, cum ar fi economia, fizică şi istrarea afacerilor.

Universitatea de Vest a redus numărul locurilor la facultăţile neatractive, dar tot au rămas neocupate 200 la buget şi alte 2.200 cu taxa.

Irina Macsinga, prorector Universitatea de Vest: "De la fizică s-au dus tot în domeniul Science, să zicem că un procent de 20 la sută s-a luat şi s-au dus către Matematică, Matematica Aplicată sau Chimie. În ceea ce priveşte ştiinţa fizicii, din păcate, pregătirea şi apetitul tinerilor nu e cultivat aproape deloc în mediul preuniversitar".

Şi Universitatea Politehnică din Timişoara mai are nevoie de studenţi. Din 268 de locuri la buget, 61 sunt la Facultatea de Mecanică.

Aceeaşi situaţie o întâlnim şi la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.

Anna Soos, prorector UBB: "În acest an, la geografie s-au prezentat mai puţini studenţi, acolo au rămas destul de multe locuri şi totodată şi la istorie au rămas locuri în jur de 60 pentru iterea din toamnă. Locurile care nu se ocupa în sesiunea din toamnă sunt redistribuite la facultăţile unde avem mulţi la taxă."

Laura Irimies, purtător de cuvânt UBB Cluj: "Viitorii studenţi sunt atraşi de facultatiile cu denumiri foarte atractive, cu denumiri foarte noi, foarte digitale, avem media digitală, informatică economică, IT-ul care este la foarte mare căutare. Acestea atrag foarte mulţi studenți încă de la început."

Pentru sesiunea de itere din toamnă, la Universitatea Babes-Bolyai sunt disponibile 480 de locuri, cele mai multe la istorie, filosofie, geografie şi litere.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Victorie pentru studenţii români. Ce se va întâmpla cu biletele CFR gratuite
Victorie pentru studenţii români. Ce se va întâmpla cu biletele CFR gratuite

Studenţii au obţinut o mică victorie de etapă. Deşi iniţial ministrul Finanţelor lua în calcul că cei care au restante să nu mai beneficieze de gratuitate pe căile ferate, acest lucru nu se va întâmpla

Specializarea tot mai căutată. Absolvenții pleacă în străinătate la salarii de mii de euro
Specializarea tot mai căutată. Absolvenții pleacă în străinătate la salarii de mii de euro

Anul acesta, facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport sunt mai căutate ca niciodată în România, iar la kinetoterapie este cea mai mare concurenţă.

Studenții au mers la Guvern, după ce au aflat planurile lui Teodorovici. ”Să înceteze”
Studenții au mers la Guvern, după ce au aflat planurile lui Teodorovici. ”Să înceteze”

Ministrul Finanțelor vrea ca absolvenții de facultate să înapoieze ce le-a dat statul.

Un tânăr român stabilit în SUA vrea să studieze în România. Ce facultate a ales
Un tânăr român stabilit în SUA vrea să studieze în România. Ce facultate a ales

În timp ce mulți absolvenți de liceu se pregătesc să plece în străinătate la universități de prestigiu, facultățile de la noi încearcă să îi atragă pe tinerii din diaspora.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.