Guvernul vrea un catalog electronic pentru toți elevii din România. Cât va costa

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul anunţă că peste două milioane de elevi vor fi prinşi într-un catalog electronic, unde le vor fi trecute notele şi absențele.

Astfel, situaţia lor la învăţătura va putea fi consultată oricând de profesori şi părinţi. Sistemul, finanţat cu bani europeni, va fi funcţional în trei ani, estimează însă autorităţile.

Asta, în condiţiile în care multe şcoli, mai ales din mediul rural, nu au curent, apă sau chiar acoperiş, ce să mai vorbim, despre calculatoare sau internet.

În ''catalogul electronic'' vor fi afişate notele şi absentele, care vor putea fi verificate oricând de profesori, elevi sau părinţii lor. Pe platformă, vor fi disponibile şi documente şcolare, iar sistemul le va permite profesorilor să evalueze, de la distanţă, lucrările de la examenele naţionale.

Catalogul electronic va costa 47 de milioane de euro, bani europeni. Alte 50 de milioane de euro vor fi investite pentru o bibliotecă digitală, cu manuale şi materiale didactice. Ambele proiectele depind însă de un altul, abia demarat - dotarea a 4.500 de şcoli cu sisteme wi-fi.

Citește și
Lecții în parc pentru elevii unei școli din București
Elevii unei școli ”șantier” din Capitală, trimiși în parc pentru lecții

Catalogul electronic ar urma să fie folosit în 6.000 de şcoli şi licee din toată ţara, cu peste 2 milioane de elevi. Până să devină funcţional, adică în doi-trei ani, estimează Guvernul, autorităţile ar trebui să rezolve problema dotărilor din şcoli. În prezent, arata statistică, peste jumătate dintre ele nu au laboratoare, incluzându-le pe cele de informatică, iar 20% nu au acces la internet.

Ministrul Educaţiei da vina pe autorităţile locale pentru lipsurile din şcoli.

Valer-Daniel Breaz: ''Dotarea fiecărei şcoli depinde şi de cât de mult s-au implicat în aceste dotări şi comunităţile locale. Nu există nicio şcoală care să nu beneficieze de cel puţin un calculator, funcţie şi de dimensiunea scolii''

Numai că, în multe şcoli -mai ales din mediul rural-, calculatoarele sunt depăşite demult, iar internet nu prea este.

La Şcoală Gimnaziala Coștuleni, din judeţul Iaşi, calculatoarele vechi de peste un deceniu sunt depozitate, momentan, în şcolile din satele vecine. Unitatea de învăţământ este încă în reabilitare.

Profesor Constantin Străinu, director scoala Coștuleni: 'Avem calculatoare, dar nu le folosim, că sunt vechi, vom avea o reţea nouă când terminăm proiectul de modernizare şi reabilitare. Se întrerupe curentul, cade semnalul la telefon, la internet, aşa e în mediul rural''

Pentru părinţi, un catalog electronic ar fi de ajutor. Ei sunt însă mai interesaţi acum de condiţiile în care învaţă copiii.

Părinte: "Cum suntem la serviciu nu putem merge tot timpul la şcoală să verificăm, ar fi ok şi aici, dar multă lume nu are internet''

Autorităţile promit totodată şi dotarea a 5.400 de şcoli cu ''kituri multimedia''. Clasele vor avea videoproiectoare, laptopuri şi table inteligente. Totul este finanţat din fonduri europene, iar dacă autorităţile române nu solicită banii la timp, risca să-i piardă. În prezent, rata absorbţiei de fonduri europene este de doar 30% din totalul alocat pentru perioada 2014-2020.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Probleme cu autobuzele școlare din București, încă din prima zi: „A blocat tot traficul”
Probleme cu autobuzele școlare din București, încă din prima zi: „A blocat tot traficul”

Primele autobuze şcolare din București au intrat de marți pe traseu, la cea mai mare școală din țară, care are 2.500 de elevi.

Elevii unei școli ”șantier” din Capitală, trimiși în parc pentru lecții
Elevii unei școli ”șantier” din Capitală, trimiși în parc pentru lecții

Deși cursurile au început, multe școli nu sunt gata. În București, de pildă, numeroși părinți care au copiii la școala 150 au fost rugați să nu-i aducă la ore săptămâna aceasta.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.