Mii de tineri pot pleca la studiu în alte țări cu burse Erasmus ori Flex. Programele s-au redeschis

×
Codul embed a fost copiat

După un an în care restricțiile impuse de pandemie i-au împiedicat pe elevii și studenții din programele internaționale să ajungă la școli din străinătate, acum s-au reluat înscrierile.

Mii de tineri pot pleca la studiu în alte țări cu burse Erasmus ori Flex.

Programul american FLEX s-a redeschis, după ce anul trecut a fost organizat online. Elevi de liceu din toată lumea sunt chemaţi să înveţe un an întreg la o şcoală din Statele Unite. Cătălina a făcut parte din ultimul grup de elevi, care a participat la program - înainte de pandemie.

Cătălina, participanta FLEX: „Americanii pun mult mai mult accent pe libertatea de alegere. Sunt foarte multe cursuri de care noi nu am auzit niciodată. De exemplu, te învaţă să îţi construieşti un buget, sau de întemeiat de familii, te învăţau cum să ai grijă de copii sau cum să umplii un biberon - te pregătesc, efectiv, pentru a pleca mai departe în viaţă.”

Copiii sunt selectaţi în urma unor probe de limba engleză şi locuiesc în casele unor familii, selectate cu atenţie de autorităţile americane. Iar costurile sunt suprtate de guvernul american.

Citește și
Daniel David
Daniel David, despre învăţământul românesc: Avem un sistem cu multe lucruri bune, dar şi cu o inerţie foarte mare

Marilena Ene, director executiv FLEX: „Să fie înscrişi la un liceu din România şi să nu fi petrecut mai mult de 3 luni în SUA în ultimii 5 ani. E important de menţionat că nu ne interesează notee şi că nu trebuie să fie un elev de nota 10.”

Şi programul Erasmus se deschide unui număr mare de studenţi anul acesta.

Sergiu este acum la studii În Spania, după ce tocmai a terminat programul în Polonia.

Nicoleta Popa, coordonator al departamentelor de proiecte Erasmus: „În anul universitar 2020-2021 am ajuns la jumatte din numărul anterior, adică 4.700 de studenţi care au mers în mobilitae în acel an universitar. Sperăm ca acest număr să crească, însă depinde foarte mult de măsurile care vor urma.”

Acest program acoperă parţial costurile studenţilor cărora li se alocă un buget lunar, în jur de 500 de euro. Iar Comisia Europeană a anunţat o nouă aplicaţie, care să uşureze înscrierea în program.

Studenţii care vor participa la programul Erasmus, pot găsi informaţii referitoare la restricţiile pe care le are tara în care vor studia, pe site-ul reopen.europa.eu. Tot ceea ce trebuie să facă este să acceseze site-ul, iar din pagina principala - să aleagă tara în care vor ajunge. Aici, vor fi înşiruite toate regulile de care trebuie să ştie.

Şi un program de studiu Full bright pentru dascăli este activ din această toamnă.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Daniel David, despre învăţământul românesc: Avem un sistem cu multe lucruri bune, dar şi cu o inerţie foarte mare
Daniel David, despre învăţământul românesc: Avem un sistem cu multe lucruri bune, dar şi cu o inerţie foarte mare

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, este de părere că sistemul de învăţământ românesc este unul care are multe aspecte pozitive, ministrul constatând însă că în acest sistem există o „inerţie foarte mare”.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.

 

Românii care își înscriu copiii la școală pe baza vizei de flotant, luați în vizor de ministrul Educației
Românii care își înscriu copiii la școală pe baza vizei de flotant, luați în vizor de ministrul Educației

Ministrul Educației anunță că va căuta împreună cu specialiști din Ministerul de Interne soluțiile prin care părinții care locuiesc permanent în circumscripția fiecărei școli să aibă întâietate la înscrierea copiilor, în clasa pregătitoare.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.