Ministrul Educației: Învățătorii și profesorii vor fi vaccinați cu prioritate

×
Codul embed a fost copiat

Învățătorii și profesorii vor fi vaccinați cu prioritate, a anunțat ministrul Educației.

Inspectoratele școlare din toată țara vor trimite o situație cu disponibilitatea profesorilor de a se vaccina, iar imunizarea va începe cel mai probabil joi în centre speciale.

Conform datelor din acest moment de la Ministerul Educației, ar fi vorba de 60.000 de angajați din sistemul de învățământ, în mare parte profesori și învățători, care ar urma să se vaccineze în perioada imediat următoare cu prioritate.

Din informațiile pe care le avem acum, știm că se vor organiza centre de vaccinare inclusiv în clădirile inspectoaretelor județene, în acele centre în care se fac cursuri de formare pentru profesori, casele corpului didactic - așa cum se numesc ele - aici se va face imunizarea cadrelor didactice cu ajutorul echipelor mobile.

Iar în Capitală, de pildă, se vor face 22 de linii de vaccinare în complexul Romexpo. Inspectoaretele școlare strâng toate datele celor care vor să fie imunizați .

Citește și
viitor cu clasa
„Viitor cu clasă”. Cum se pot proteja elevii singuri la școală împotriva infectării cu Covid-19, explică Mădălina Merișescu

Până în acest moment s-au vaccinat 42.000 de angajați ai sistemului de învățământ din care 20.000 și-au făcut și rapelul, deci au schemă completă de imunizare.

Joi, spunea ministrul Educației, cel mai probabil va începe vaccinarea cu prioritate a cadrelor didactice în astfel de centre speciale pentru profesori, care vor fi organizate în toată țara. Astfel,în scurt timp, se va ajunge la 110.000 de angajați din învățământ vaccinați din cei 200.000 care și-au exprimat dorința de a primi vaccinul, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Însă, marți, 23 aprilie, la Palatul Victoria va avea loc o conferință pe această temă, condusă de doctorul Valeriu Gheorghiță și cu siguranță se vor prezența toate detaliile cu privire la vaccinarea profesorilor.

Mai știm în acest moment că de joi se va vaccina inclusiv personalul auxiliar din creșe și grădinițe care e în direct cu copiii, însă în această categorie cu prioritate NU va intra și personalul auxiliar din școli, care va mai avea puțin de așteptat până la imunizare.

Cât despre situația infectărilor în școli sau în afara unităților de învățământ, însă descoperite în școli, până acum au fost în 809 cazuri de infecții Covid-19 la elevi, conform ultimei raportări.

 

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Gestionarea eșecului, etapă normală la copii. Gândirea catastrofică vine din școala comunistă
Gestionarea eșecului, etapă normală la copii. Gândirea catastrofică vine din școala comunistă

Se întâmplă deseori nu doar să ne blamăm pentru eșec, ci și să sondăm profund, în adâncurile propriei ființe, după răspunsuri. Nu vom găsi decât fundături, iar următorul pas este apariția depresiei.

„Viitor cu clasă”. Cum se pot proteja elevii singuri la școală împotriva infectării cu Covid-19, explică Mădălina Merișescu
„Viitor cu clasă”. Cum se pot proteja elevii singuri la școală împotriva infectării cu Covid-19, explică Mădălina Merișescu

Despre grijile părinților din această perioadă, odată cu revenirea elevilor în școli, am vorbit cu medicul infecționist pediatru Mădălina Merișescu.

Copiii dintr-o clasă din Galați, cu ochii afectați de o lampă cu ultraviolete uitată aprinsă. Cum s-a întâmplat
Copiii dintr-o clasă din Galați, cu ochii afectați de o lampă cu ultraviolete uitată aprinsă. Cum s-a întâmplat

14 copii de clasa a 4-a de la o şcoală din Galaţi au suferit afecţiuni la nivelul ochilor după ce, în clasă, cineva a uitat lampa cu raze ultraviolete aprinsă toată ziua.

Structura anului școlar 2021-2022. Semestrul I are 14 săptămâni de cursuri
Structura anului școlar 2021-2022. Semestrul I are 14 săptămâni de cursuri

Structura anului școlar 2021-2022 a fost publicată în Monitorul Oficial. Cursurile încep pe 13 septembrie și se încheie odată cu vacanța de vară, pe 11 iunie 2022.

Recomandări
Nicușor Dan, în prima conferință de presă la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan, în prima conferință de presă la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Președintele României, Nicușor Dan, susține, miercuri, prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.