Probleme la programul de ajutor pentru școlile cu rată mare de abandon. 112 de unități de învățământ nu au fost acceptate

×
Codul embed a fost copiat

Sunt probleme în programul național care ar trebui să ajute școlile cu rată mare de abandon școlar.

112 de astfel de unități școlare din zone defavorizate nu au fost acceptate în program, în timp ce unele licee din orașe mari, unde nici măcar nu există cazuri de abandon, au fost incluse. Ministerul Educației spune că o parte din vină o au managerii școlile.

2500 de școli din România ar urma să primească prin PNRR câte 200 de mii de euro pentru programe speciale dedicate elevilor care să reducă abandonul școlar. Doar că sunt multe care nu vor primi nimic, deși au mare nevoie. La Dobrovăț, de exemplu, în județul Iași, 95% dintre elevi au burse sociale, iar riscul de abandon este mare. Aici proiectul a fost respins, deși a fost propusă angajarea un psihopedagog.

Fiind mulți copii cu probleme familiare, ar fi fost un ajutor foarte bun pentru ei. Ne-am fi dorit un cabinet de chimie/fizică, i-am fi atras”, spune directorul unei școli.

Și mai sunt din păcate și alte școli în aceeași situație.

Citește și
copii
Profesorii români se pregătesc să-i primească în școli pe elevii ucraineni. Ministru: Condiții egale

Nu avem dotări să le oferim o masă caldă și copiii defavorizați au nevoie de așa ceva”, a spus un alt director de școală.

Când am fost declaraţi eligibili a venit ca o veste foarte bună. Vestea tristă a venit când pe a doua listă din şcoli rămase eligibile nu ne-am mai regăsit”, a spus directorul unei școli din Orbeni.

În schimb, au fost ise în program licee din orașe mari care nu au astfel de probleme, dar s-au inscris.

Directorul unui colegiu din Iași: La ora actuală, unitatea noastră nu are elevi in abandon scolar.

Reporter: Ați depus documentație?

Director: Am depus o scrisoare de intenție și atât.

Problema școlilor cu abandon neacceptate în program a fost sesizată și Avocatului Poporului.

Din aceste școli preselectate aveam școli foarte bune care se aflau pe lista eligibile și, pe de altă parte, 112 școli dezavantajate și foarte dezavantajate, cu grad înalt de abandon, care nu se aflau”, a declarat reprezentantul unui ONG.

Ministerul Educației susține într-un răspuns pentru Știrile Pro TV că din cele 112 școli cu probleme, 35 nu și-au dorit cei 200 de mii de euro, altele au fost reevaluate sau vor fi încadrate într-o nouă etapă care nu are un termen stabilit.

Peste 35 mii de elevi au abandonat cursurile în anul școlar 2018-2019, potrivit Ministerului Educație. Cu șapte mii mai mult față de anul școlar precedent.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Citește și...
Elevii cu afecţiuni cronice vor beneficia de învăţământ hibrid până la finalul semestrului
Elevii cu afecţiuni cronice vor beneficia de învăţământ hibrid până la finalul semestrului

Elevii cu afecţiuni cronice vor putea beneficia de învăţământ hibrid până la finalul semestrului al doilea al acestui an şcolar, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.  

Profesorii români se pregătesc să-i primească în școli pe elevii ucraineni. Ministru: Condiții egale
Profesorii români se pregătesc să-i primească în școli pe elevii ucraineni. Ministru: Condiții egale

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat într-o conferință de presă că, potrivit unei ordonanțe de urgență a Guvernului, elevilor și preșcolarilor din Ucraina li se asigură aceleași condiții precum elevilor și preșcolarilor români.  

Recomandări
SUA, de partea Rusiei în problema extinderii NATO spre Est: „Ei nu vorbesc doar despre Ucraina, ci despre Georgia și Moldova”
SUA, de partea Rusiei în problema extinderii NATO spre Est: „Ei nu vorbesc doar despre Ucraina, ci despre Georgia și Moldova”

Trimisul special al lui Trump pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că temerile Rusiei privind extinderea NATO sunt justificate și că SUA nu susțin aderarea Ucrainei la alianță, potrivit Reuters.

Localnicii au adus coroane și lumânări la intrarea în Salina Praid. Oamenii se tem de colapsul economic din toată zona
Localnicii au adus coroane și lumânări la intrarea în Salina Praid. Oamenii se tem de colapsul economic din toată zona

Este jale în Praid, județul Harghita, după ce salina care asigura prosperitatea localnicilor a fost inundată de apele pârâului Corund. Oamenii nu știu ce le va aduce ziua de mâine.

„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii
„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii

Statul român raportează anual 164 de miliarde de lei cheltuieli de personal, iar din această sumă 13,7 miliarde de lei sunt plătiţi pentru sporuri, bonusuri şi prime acordate unor categorii de angajaţi din sistemul bugetar, afirmă Marcel Boloş.