Subiecte și barem Simulare Evaluarea Naţională 2018, la Matematică

elevi
Pro TV

Elevii de clasa a VIII-a au susținut marţi, proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Subiectele de la simularea la Matematica, clasa a VIII-a, 6 martie

BAREM MATEMATICĂ

Citește și
Simulare accident Cluj
Simulare a unui accident aerian grav, pe Aeroportul din Cluj

Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.

Probele au început la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, au fsot distribuite subiectele.

Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi. În acelaşi timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

MEN precizează că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.

Instaleaza GRATUIT aplicația Știrile ProTV:

CLICK AICI daca ai telefon Android
CLICK AICI daca ai iPhone

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Simulare Evaluare Națională 2018. Elevii din clasa a VIII-a își testează cunoștințele
Simulare Evaluare Națională 2018. Elevii din clasa a VIII-a își testează cunoștințele

Simulare Evaluare Națională 2018. Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 - 7 martie, la nivel naţional, simularea evaluării naţionale.

Simulare a unui accident aerian grav, pe Aeroportul din Cluj
Simulare a unui accident aerian grav, pe Aeroportul din Cluj

Exercițiu de amploare, joi, pe Aeroportul „Avram Iancu" din Cluj, care a testat reacția autorităților în cazul unui grav accident aerian.

Ziua Europeană a Resuscitării: elevii, învățați să acorde primul-ajutor
Ziua Europeană a Resuscitării: elevii, învățați să acorde primul-ajutor

Zeci de elevi şi liceeni au asistat luni, la Serviciul de Ambulanţă Judeţean din Baia Mare, la un exerciţiu de acordare a primului ajutor, cu ocazia Zilei Europene a Resuscitării.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.