Studenții UMF Iași ar putea fi primiți la examene doar cu vaccin sau test PCR negativ

studenti
Shutterstock

Mai mulţi studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi sunt nemulţumiţi că susținerea examenelor ar putea fi condiţionată de prezentarea unui certificat de vaccinare sau a unui test PCR negativ.

Studenţii se simt discriminați și au adresat o scrisoare deschisă membrilor Consiliului de istraţie din UMF Iaşi, fiind iniţiată şi o petiţie online în acest sens, conform News.ro.

Autorii scrisorii îşi arată dezacordul faţă de posibilitatea ca susţinerea examenelor din sesiunea de vară să fie condiţionată de prezentarea unui certificat de vaccinare, a unui test RT-PCR negativ sau a unei adeverinţe care să ateste antecedente de infecţie COVID-19.

"Discuţia lansată nu este pro sau contra vaccinării, ci vizează modul abuziv, neconstituţional şi injust prin care se încearcă constrângerea studenţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi de a se vaccina în vederea susţinerii examenelor din sesiunea de vară. Conform surselor oficiale, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 este voluntară / neobligatorie şi, ca orice act medical, este asumată de către cel în cauză. Considerăm că aprobarea unei astfel de decizii, care trece peste voinţa studenţilor de a nu se vaccina, încalcă libertatea de alegere şi transformă vaccinarea într-o obligativitate / constrângere a unor drepturi şi libertăţi", arată studenţii care au iniţiat documentul.

Ei afirmă că nici alternativa prezentării unui test RT-PCR negativ înainte de fiecare examen nu este echitabilă, întrucât supune studenţii la un stres financiar, psihic şi emoţional.

Citește și
Cîmpeanu: Studenţii nevaccinaţi ar putea avea combinezoane pentru lucrări practice şi laboratoare
Cîmpeanu: Studenţii nevaccinaţi ar putea avea combinezoane pentru lucrări practice şi laboratoare

"Orice student care refuză actul medical din diverse motive, având în vedere că acesta (vaccinarea anti-COVID-19) nu este obligatoriu, şi nu-şi permite din punct de vedere financiar plătirea testelor RT-PCR nu poate fi discriminat prin înlăturarea sa de la activităţile la care au dreptul şi colegii lui care s-au vaccinat împotriva COVID-19 şi nici nu poate fi ostracizat de către societate şi instituţia din care face parte. Totodată, studenţii nu pot fi opriţi din a-şi desfăşura activităţile necesare evoluţiei lor academice, precum participarea la stagii, cursuri şi examene, deoarece acest lucru ar depăşi cadrul legal existent în România. Punerea în aplicare a unei astfel de decizii constituie o acţiune discriminatorie faţă de un număr considerabil de studenţi", se mai arată în document.

Studenţii susţin că adoptarea deciziei prin care s-ar condiţiona prezentarea certificatului de vacinare la examene sau a unui test PCR negativ încalcă propriul regulament de funcţionare al UMF Iaşi, dar în acelaşi timp i-ar afecta pe studenţii care au o situaţie financiară precară şi nu îşi permit efectuarea unui test, dar şi pe cei care au diverse afecţiuni şi nu li se recomandă vaccinul.

Studenţii de la UMF Iaşi solicită ca sesiunea de vară să aibă loc cu respectarea măsurilor de protecţie, respectiv purtarea corectă a măştii, folosirea dezinfectantului şi păstrarea distanţei minime de 1,5 m între persoane.

Conducerea UMF Iaşi nu a luat încă o decizie privind modalitatea în care se va face accesul studenţilor la examenele din sesiunea de vară.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Profesor universitar, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a luat mită de la studenți
Profesor universitar, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a luat mită de la studenți

Un profesor universitar din Cluj-Napoca a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Cîmpeanu: Studenţii nevaccinaţi ar putea avea combinezoane pentru lucrări practice şi laboratoare
Cîmpeanu: Studenţii nevaccinaţi ar putea avea combinezoane pentru lucrări practice şi laboratoare

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, este de părere că studenţii nevaccinaţi ar putea avea la dispoziţie, cu titlu gratuit din partea universităţii, combinezoane de protecţie pentru a putea participa la orele de lucrări practice şi de laborator.

Studenți la medicină, voluntari în centre de vaccinare din Timișoara
Studenți la medicină, voluntari în centre de vaccinare din Timișoara

În lipsa personalului de specialitate, unele centre de vaccinare din Timișoara au ales să lucreze cu studenții de la medicină.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.