Avem viata in sange: rudele, singura speranta

×
Codul embed a fost copiat

1.500 de copii sufera de leucemie in Romania. Statistic, jumatate dintre ei au nevoie de un tranplant cu celule stem pentru a se vindeca.

Pentru ca nu avem Registrul Donatorilor Neinruditi, doar cei care pot face auto-transplant sau au o ruda compatibila sunt salvati. Restul se sting.

La Timisoara, s-a efectuat primul transplant medular acum opt ani. De atunci, sute de copii au scapat.

Iata povestile a doi dintre cei care si-au gasit salvarea datorita fratilor lor, pentru ca in Romania se fac tranplanturi de celule stem doar de la donatori inruditi. Restul sunt condamnati la moarte pentru ca tara noastra nu are un registru in care sa le caute un donator compatibil.

Celule stem ii vor salva viata Sarei, o fetita de patru ani, bolnava de leucemie. A facut tratament cu citostatice, insa boala a recidivat. Medicii au hotarat atunci ca unica ei sansa e un transplant cu celule stem.

Citește și
Laborator
Avem viata in sange: Salvata in Spania prin transplant de celule stem

Parintii isi puneau sperantele in fratele mai mic al Sarei, Iosif. Dupa analize, au aflat vestea ca baiatul e compatibil cu sora lui. Au rasuflat usurati pentru ca altfel fetita lor n-ar fi avut nicio sansa. Lui Iosif i-au fost recoltate celulele cu doua saptamani inainte de tranplant. Procedura de transplant dureaza mai putin de o ora. Fetitei i-au fost introduse celulele in organism printr-o perfuzie.

Sara face parte din cei 25% dintre bolnavii care au sansa unui donator in familie. Restul trebuie sa se trateze intr-o clinica din strainatate care are acces la Registrul international al donatorilor onorifici, care contine 13 milioane de donatori. 

Pentru ca pacientii romani care n-au o ruda compatibila sa se poate trata in Romania Ministerul Sanatatii ar trebui sa infiinteze Registrul national al donatorilor de celule stem.

In felul acesta tara noastra ar intra in registrul international. Donatorului i s-ar recolta celulele stem, iar acestea ar fi aduse si transplantate intr-una din cele trei clinici unde se face tranplant medular.

Sara are toate sa sansele sa devina un copil sanatos. Dupa cateva ore de la transplat, se joaca linistita si o asteapta pe mama ei sa-i aduca papusa promisa.

Intr-un alt salon din acelasi spital, o alta mama asteapta cu emotie ziua transplantului. Fiul ei are o tumora maligna. Medicii nu i-au dat nicio sansa la inceput, dar acum transplantul i-l poate salva.  Ar renunta la viata ei ca sa-si salveze copilul. De doi ani stau numai in spital.

Copilul a fost supus unor tratamente dure cu citostatice si abia cand boala a intrat in remisie medicii i-au recomandat transplantul.

Acolo in spital mama lui a aflat ca exista o speranta. Un baietel din Resita se afla la control la un an si jumatate de la transplant. Sebastian a fost diagnosticat cu leucemie. Sora lui a fost compatibila. Mama nu va uita niciodata ziua transplantului. Astazi copilul e perfect sanatos si plin de viata.

Sunt multi cei ce si-au gasit salvarea datorita rudelor. Sunt insa si mai multi care asteapta sa fie salvati de un donator neinrudit.

De unul din cei 13 milioane de donatori inscrisi in registre. Ca sa ajunga la ei, Romania are nevoie de propriul registru. Baza de date care in Spania salveaza de la moarte un bolnav in fiecare zi.

 

Click aici daca vrei sa devii donator de celule stem!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Avem viata in sange: Ajuta-l pe George sa isi vada fetita cum creste!
Avem viata in sange: Ajuta-l pe George sa isi vada fetita cum creste!

Zeci de bolnavi care sufera de o forma de cancer a sangelui cer ajutorul oamenilor ca sa se trateze in strainatate, pentru ca nu au norocul unui donator inrudit.

Avem viata in sange: Salvata in Spania prin transplant de celule stem
Avem viata in sange: Salvata in Spania prin transplant de celule stem

O romanca, bolnava de leucemie, a primit o noua viata. Femeia se afla la munca in Spania si a avut sansa, daca putem spune asta, ca suferinta sa-i fie depistata intr-o tara unde exista Registrul donatorilor voluntari de celule stem.

Avem viata in sange: copii si tineri cu betatalasemie, condamnati la moarte
Avem viata in sange: copii si tineri cu betatalasemie, condamnati la moarte

300 de copii si tineri din Romania sunt condamnati la moarte, pentru ca singura lor salvare sta intr-un transplant de la un donator neinrudit. Toti sufera de betatalasemie, o boala grava care ucide inainte ca pacientul sa ajunga la maturitate.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.