Gandeste-te de doua ori inainte sa te arunci in cap!
Vi-l prezentam pe Mihai, un tanar de 22 de ani din Slobozia. A apelat la www.protv.ro pentru a trage un semnal de alarma, nu ca sa-si planga de mila ori sa ceara ceva.
Povestea lui a inceput in vara anului 2004. Pe o canicula inabila un grup de 15-20 de tineri au hotarat sa mearga la scaldat in raul Ialomita. Nu era prima data, insa pentru unul dintre ei avea sa fie ultima… Era Mihai, care a ramas pe mal si atunci si-a zis sa faca o mica exhibitie. A sarit cu capul inainte si a ramas infipt in nisip. A paralizat pe loc si mai ca nu s-a inecat. A fost constient tot timpul, a incercat sa-si tina respiratia cat de mult a putut, dar incepuse deja sa inghita apa, pentru ca nimeni nu i-a sarit in ajutor. Toata lumea a crezut ca este vorba despre o gluma proasta.
A ajuns la spital, de unde a fost trimis la Bucuresti. Abia atunci a realizat gravitatea situatiei. Din povestirile mamei si ale surorii a aflat ca doctorii nu-i dadeau nicio sansa de supravietuire. A urmat o lunga perioada de recuperare, care nu s-a sfarsit nici pana in ziua de azi. N-a avut nevoie niciodata de un psiholog, desi la inceput a fost foarte deprimat. Acum in schimb se simte foarte motivat sa mearga inainte, sa nu mai fie o povara pentru familia lui. Nu a iesit niciodata singur, dar promite s-o faca in curand, ca sa demonstreze ca poate. Dar nu are nici macar o rampa la cele trei scari de la intrarea in bloc. Un prieten l-a sfatuit sa scrie la primarie, dar inca nu a primit niciun raspuns. Are nevoie de o rampa, nu de un pod! A fost la Viena si diferentele sunt ca de la cer la pamant, spune el.
Nu face comparatii intre prieteni, daca sunt oameni care pot merge pe propriile picioare sau daca merg intr-un scaun cu doua roti. Dar este evident ca cei ca el il inteleg cel mai bine. Oamenii din autobuz intorc toti ca teleghidati privirea cand ajung in dreptul lui si nu rareori le provoaca mila. I s-a intamplat chiar sa primeasca bani de pomana pe strada. Nu il deranjeaza foarte tare, stie ca asta e situatia.
Cu mult exercitiu este sigur ca va mai simti macar o data in viata pamantul sub picioare. Vrea sa renunte la tot ceea ce il diferentiaza de ceilalti oameni: nu mai vrea un pat cu telecomanda si nu a vrut niciodata un scaun special pentru persoanele care au toate cele patru membre afectate, pentru a-si folosi mainile cat mai mult. Nu crede in cai verzi si celule stem. Daca ar avea banii necesari, nu ar alege operatia, ci ar face orice altceva ca sa se simta mai bine, i-ar cheltui pe ceva ce stie ca i-ar folosi, nu ca sa fie un “cobai”. Viseaza sa-si continue studiile, la un loc de munca, la iubire, la o familie. Deocamdata cauta independenta, vrea sa-si ia viata in propriile maini. Si lupta cu toata forta pentru asta!
