Top cresteri ale veniturilor romanilor

Bani

Anul 2008 a cunoscut cea mai mare crestere economica de dupa revolutie, se lauda alesii. Salariile au crescut chiar mai mult decat productivitatea, sustin unele voci.


Sa vedem insa care au fost cele mai importante ascensiuni in ceea ce priveste veniturile romanilor. E drept, unele au fost votate rapid si pe furis, in timp ce altele au ramas pentru moment la stadiul de promisiune.

Pentru ca nici cu criza mondiala ce s-a abatut peste noi tocmai in prag de iarna si intretineri mai mari nu e de glumit, iar guvernantii trebuie sa se gandeasca mai intai la stabilitatea bugetara a tarii. Asta pana gasim un "vaccin-minune" impotriva ei.

1. Prima pozitie le revine demnitarilor, cum altfel. Potrivit legii, la calculul pensiei de parlamentar (care ajunge si la 80% din veniturile realizate) nu se mai tine cont de media indemnizatiei de baza pe ultimele 12 luni, ci doar de indemnizatia bruta din ultima luna, inclusiv de avantajele financiare ale functiei. Nici familiile alesilor nu au fost uitate. S-a stabilit ca sotiile si copiii de parlamentari vor primi pensii de urmas.

2. De la 1 octombrie, salariul minim pe economie a crescut cu 8% si a ajuns la 540 de lei lunar. Si pensionarii iau mai mult cu 20 %. Valoarea punctului de pensie a urcat de la 580 la aproape 700 de lei.

Citește și
Melania Mandas Vergu
Melania Vergu: Premierul a incercat sa faca o scamatorie

3. De la 1 ianuarie 2009, mamele vor primi o indemnizatie de crestere a copilului de 800 de lei lunar, timp de doi ani. Sau, optional, 85% din veniturile medii pe ultimul an de activitate. Oricum femeile de cariera cu venituri peste medie sunt destul de putine, iar acestea prefera sa stea de obicei mai putin de doi ani acasa cu copilul. Efort bugetar acceptabil, asadar.

4. Profesorii au primit o majorare salariala de 50%, in medie. Ea a ramas pana acum la stadiul de promisiune, dar are toate sansele sa devina realitate.

5. Salariul mediu brut in cadrul multinationalelor a cunoscut in 2008 o crestere de 15% fata de anul precedent, iar la nivel national de 25%.

Daca luam totusi in calcul ca inflatia a fost anul acesta de aproximativ 9%, majorarile salariilor, pensiilor si indemnizatiilor nu mai par atat de substantiale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Tariceanu avertizeaza: vom plati toti majorarea salariilor profesorilor
Tariceanu avertizeaza: vom plati toti majorarea salariilor profesorilor

Am putea avea soarta Ungariei, care a fost nevoita sa ceara ajutorul FMI, daca majoram cu 50% salariile profesorilor.

Melania Vergu: Premierul a incercat sa faca o scamatorie
Melania Vergu: Premierul a incercat sa faca o scamatorie

Afla parerea sefei departamentului Educatie de la cotidianul "Gandul" cu privire la demiterea ministrului Cristian Adomnitei.

Cristian Hostiuc - Ziarul financiar: Leul se va aprecia
Cristian Hostiuc - Ziarul financiar: Leul se va aprecia

Potrivit directorului editorial de la "Ziarul Financiar", moneda nationala va reveni la un curs de 3,6-3,7 per euro in urmatoarea perioada.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.