iLikeIT. Jocurile săptămânii: Ski Safari, Nano Golf, MadSkill BMX și Donuts Drift

×
Codul embed a fost copiat

Ce este o mini vacanță fără o scurtă sesiune de jocuri? Cele mai bune recomandări vin chiar de la echipa iLileIT

Ski Safari se potriveşte perfect cu vremea de afară. Personajul principal trebuie să scape din calea avalanşei în timp ce trebuie să facă şi nistre trucuri spectaculoase ca să prindă şi mai multă viteză. Vin în ajutor şi pinguinii, dar şi celebrul om al zăpezii, Yeti. Runda nu are o linie de sosire, ci mai degrabă ţine cont de scorul pe care să-l obţii. Cu cât mai multe puncte, cu atât mai bine. Ski Safari costă 1 euro pe Android şi iOS, dar nu are reclame.

Nano Golf este un alt joc care poate fi jucat în reprize scurte. Are o grafică ce aduce aminte de titlurile anilor 80-90, însă este spectaculos şi simplu. Misiunea este să aduci mingea la steguleţ în cât mai puţine mişcări. Dacă reuşeşti acest lucru, treci mai departe la următorul nivel, care devine ceva mai complicat. Iar în unele runde apar şi cârtiţe, care trebuie evitate.

MadSkill BMX este un joc care se petrece într-un anotimp mai prietenos. Implică biciclete şi trasee extreme. Iar câştigătorul este cel care ajunge primul la linia de finish. Sunt doar două butoane de apăsat, în funcţie de ce urmează pe traseu. Fiecare victorie adăugată la palmares aduce şi bani virtuali cu care pot fi cumpărate biciclete mai performante. Jocul este gratuit dar vine cu reclame la schimb.

Donuts Drift este un joc cu o grafică simplă unde, trebuie să derapezi controlat pentru a aduna totate simbolurile de pe traseu înainte să se golească rezervorul maşinii. Fiecare cerc completat umple o parte din rezervor ca să poţi continua traseul. Banii virtuali adunaţi deblochează alte maşini mai uşor de controlat, dar şi mai rapide. Donuts Drift este disponibil gratuit pe dispozitivele cu Android şi IOS.

Citește și
jocurile paralimpice 2018
Jocurile Paralimpice 2018 sărbătorite de Google cu un Doodle
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
iLikeIT. Jocul săptămânii este Motorsport Manager 2
iLikeIT. Jocul săptămânii este Motorsport Manager 2

Jocul săptămâni. Marian Andrei s-a întors la origini. Adică la jocurile cu mașini. Iar el recomandă o producție despre care multă lume nu știe. Și e păcat.

Jocurile Paralimpice 2018 sărbătorite de Google cu un Doodle
Jocurile Paralimpice 2018 sărbătorite de Google cu un Doodle

Jocurile Paralimpice 2018 sunt celebrate de Google printr-un doodle special. Se vor desfășura între 9 şi 18 martie, în oraşul sud-coreean PyeongChang.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.