Comisia juridică a amânat dezbaterile privind desfiinţarea SIIJ. USR, acuzată că vrea să blocheze

Camera Deputatilor, deputati
Pro TV

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat pentru vineri, 18 februarie, întocmirea raportului la proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Fostul ministru al Justiției, deputatul USR Stelian Ion, a propus amânarea cu o lună a dezbaterii proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ, pentru a aştepta avizul Comisiei de la Veneţia pe acest proiect - însă cererea sa a fost respinsă.

Preşedintele comisiei, Laura Vicol, a anunţat că votul pe această iniţiativă va fi dat vineri.

"Este esenţial, din punctul nostru de vedere, să aşteptăm avizul Comisiei de la Veneţia pe acest proiect pentru a putea continua lucrările. Aşa cum ştiţi, anul trecut la rândul meu am sesizat Comisia de la Veneţia şi bine am făcut, în ciuda unor critici venite de la partenerii de la guvernare de atunci, pentru că s-a arătat foarte clar că unele amendamente pe care le acceptasem la Camera Deputaţilor au fost de neacceptat din punct de vedere al respectării statului de drept şi al independenţei procurorilor, se crea o superimunitate. Un organism internaţional cu o reputaţie foarte importantă, care nu poate fi contestat, a spus acest lucru. Este foarte important să avem opinia Comisiei de la Veneţia pe acest proiect înainte să păşim la aceste dezbateri, pentru că sunt o serie de aspecte care din punctul nostru de vedere vin în contradicţie flagrantă cu avizele anterioare ale Comisiei de la Veneţia şi cu rapoartele Comisiei Europene în cadrul MCV. Graba acesta cu care Ministerul Justiţiei forţează votarea acestui proiect de lege este nu doar nepotrivită, ci chiar ridică semne de întrebare. Pare că tocmai ăsta este motivul grabei şi anume a ocoli acel aviz al Comisiei de la Veneţia", a spus Stelian Ion în şedinţa Comisiei juridice, potrivit Agerpres.

El a adăugat că acest proiect este pus pe ordinea de zi de pe o zi pe alta şi se doreşte ca într-o săptămână să se dea vot pe el în Camera Deputaţilor, ceea ce "este inisibil".

Citește și
DNA
DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ. Numai procurorii structurii sunt pregătiți să ancheteze corupții

"Încercăm de foarte mult timp să desfiinţăm secţia specială, dar nu trebuie să o facem oricum numai pentru a bifa, numai pentru a ne preface că desfiinţăm SIIJ. Important este şi cum o facem. (...) Poate domnul ministru ne dă explicaţii cu privire la procedura de adoptare în Guvern a proiectului, pentru că nu s-a respectat termenul de transparenţă decizională de 30 de zile lucrătoare pentru acest proiect. (...) Să supuneţi la vot amânarea acestui proiect pentru a aştepta până în martie avizul Comisiei de la Veneţia", a afirmat Stelian Ion.

Guvernul a adoptat legea privind desfiinţarea controversatei secții speciale SIIJ

 

Executivul aprobat, luni, legea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.

„Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secţiei se transmit pe cale istrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente potrivit art. 3, care continuă soluţionarea acestora”, potrivit legii de desfiinţarea a SIIJ, scrie News.ro.

De asemenea, Cauzele soluţionate ale căror dosare se află în arhiva Secţiei se transmit pe cale istrativă în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente.

DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ

DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ și revenirea în aria de competență a procurorilor săi cercetarea magistraților suspectați de fapte de corupție.

„Direcția Națională Anticorupție s-a exprimat în mod ferm și constant pentru desființarea SIIJ și revenirea în competența sa a faptelor de corupție și asimilate corupției săvârșite de magistrați. Această poziție fermă a fost adusă la cunoștința opiniei publice și a instituțiilor cu atribuții în domeniu, în repetate rânduri, ea bazându-se pe argumente temeinice. Subliniem din nou nevoia României de a dispune de o structură de combatere a corupției, cu precădere la nivelurile cele mai înalte, care să fie eficientă, funcțională, specializată, înzestrată cu un grad înalt de independență operațională și cu resurse umane și tehnice pe măsură. Structura pe care o avem în vedere a fost deja creată încă din anul 2002 și funcționează de 20 de ani, aceasta fiind Direcția Națională Anticorupție”, a transmis marți DNA, într-un comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
CSM consideră
CSM consideră "de neînţeles" "încrâncenarea cu care DNA vrea cu orice preţ competența de a urmări penal magistraţii

Secţia pentru judecători a CSM afirmă că este "total de înţeles" "încrâncenarea" cu care Direacţia Naţională Anticorupţie "acţionează în sensul dobândirii cu orice preţ a competenţei de a urmări penal magistraţii", scrie News.ro.

DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ. Numai procurorii structurii sunt pregătiți să ancheteze corupții
DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ. Numai procurorii structurii sunt pregătiți să ancheteze corupții

DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ și revenirea în aria de competență a procurorilor săi cercetarea magistraților suspectați de fapte de corupție.

Guvernul a adoptat legea privind desfiinţarea controversatei secții speciale SIIJ
Guvernul a adoptat legea privind desfiinţarea controversatei secții speciale SIIJ

Executivul aprobat legea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.