De ce Călin Georgescu nu a scăpat de controlul judiciar. Judecătorul l-a contrazis: „Există o suspiciune rezonabilă”
Între timp, judecătorul de drepturi și libertăți, care nu i-a revocat lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar impusă de Parchetul General, și-a motivat decizia.
Magistratul a explicat că elogierea unor criminali de război, indiferent de motivele pentru care îi apreciază, precum și efectuarea salutului nazist în public, nu pot fi privite ca simple manifestări de opinie.
Călin Georgescu a cerut revocarea controlului judiciar, nemulțumit de motivarea procurorului care l-a inculpat pentru șase acuzații grave și i-a impus măsura preventivă pentru trei dintre ele. În încheierea prin care plângerea lui Georgescu a fost respinsă...
Judecătorul a reținut că „există o suspiciune rezonabilă doar cu privire la săvârșirea infracțiunii de promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și de promovare, în public, de idei, concepte sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.
În plângerea depusă la Judecătoria Sectorului 1, Georgescu susținea că nu se justifică o asemenea măsură preventivă împotriva lui, în primul rând pentru că faptele imputate de anchetatori s-ar fi petrecut mai demult. Dar și pentru că procurorii nu ar fi motivat nevoia ca el să fie plasat sub control judiciar.
Judecătorul l-a contrazis însă pe Georgescu.
„Pericolul social concret al faptelor rezultă din maniera în care inculpatul este acuzat că ar fi acționat, din modalitatea și circumstanțele concrete de comitere a faptelor, de complexitatea întregii activități infracționale. (...) Elogierea unor criminali de război, în public, indiferent de motivele pentru care inculpatul îi apreciază, precum și efectuarea salutului nazist în public nu pot fi privite ca simple manifestări de opinie, ci constituie un atac direct asupra valorilor fundamentale ale unei societăți democratice, bazate pe respect, toleranță și egalitate”, arată în motivarea din dosarul Georgescu.
Pentru aceste motive, judecătorul de drepturi și libertăți a decis ca Georgescu să rămână cu o serie de obligații și restricții.
Motivarea în dosarul Georgescu: „Măsura controlului judiciar este necesară și nu poate fi considerată excesivă în cauză, menținerea unui echilibru între dreptul inculpatului la libertate de mișcare nerestricționată și dreptul societății la un climat de securitate, impunând în continuare plasarea acestuia sub control judiciar”.
În concluzie, judecătorul a apreciat că nu are niciun motiv să îi revoce lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar, câtă vreme poate să se deplaseze, să lucreze și să își asigure existența, dar și să aibă fără restricții relații cu familia și rudele sale.
Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 este definitivă.