Decanul SNSPA va fi audiat ca martor în dosarul de agresiune sexuală care îl vizează pe Alfred Bulai

Cristian Pirvulescu
Agerpres

Cristian Pîrvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, va fi audiat marţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care este vizat profesorul Alfred Bulai.

Potrivit unor reprezentanţi ai Parchetului, Cristian Pîrvulescu a fost chemat în faţa procurorilor în jurul orei 15:00.

Trei percheziţii au fost efectuate marţi de poliţişti în Capitală, într-un dosar penal în care este vizat profesorul Alfred Bulai, fost cadru didactic la SNSPA, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

"Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secţiei 2 Poliţie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universităţi din Capitală, în această dimineaţă sunt puse în executare trei mandate de percheziţie, la trei adrese din Municipiul Bucureşti", informează Poliţia Capitalei.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, percheziţiile domiciliare au fost făcute la sediul SNSPA, situat în Bucureşti, sector 1, bd. Expoziţiei, nr. 30A; la sediul SNSPA, situat în Bucureşti, sector 6, str. Povernei, nr. 6 şi la Centrul Internaţional de Conferinţe Batiştei (CIC) - "Hotel SNSPA" situat în Bucureşti, sector 2, str. Emanoil Bacaloglu nr. 2.

Citește și
alfred bulai
Ce a făcut Alfred Bulai de fiecare dată când a fost convocat de Comisia de Etică de la SNSPA

Procurorii efectuează cercetări in rem, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop, Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, ar fi hărţuit sexual mai multe studente. 

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Percheziţii la SNSPA în dosarul în care profesorul Alfred Bulai este acuzat de hărţuire sexuală
Percheziţii la SNSPA în dosarul în care profesorul Alfred Bulai este acuzat de hărţuire sexuală

Polițiștii din Capitală au descins marți la trei sedii ale facultății SNSPA. Vor să caute probe care l-ar putea lega pe profesorul de sociologie Alfred Bulai de acuzațiile de hărțuire și abuz sexual aduse de fostele sale studente.

Ce a făcut Alfred Bulai de fiecare dată când a fost convocat de Comisia de Etică de la SNSPA
Ce a făcut Alfred Bulai de fiecare dată când a fost convocat de Comisia de Etică de la SNSPA

Profesorul de sociologie Alfred Bulai, acuzat de hărțuire sexuală de zeci de tinere, foste și actuale studente, nu va mai lucra la Școala Națională de Studii Politice și istrative.  

SNSPA l-a dat afară pe Alfred Bulai. Profesorul este vizat de noi acuzații de hărțuire și abuz sexual
SNSPA l-a dat afară pe Alfred Bulai. Profesorul este vizat de noi acuzații de hărțuire și abuz sexual

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi istrative a semnat marți dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, anunță Universitatea pe contul oficial.

Cum se va desfășura ancheta în cazul lui Alfred Bulai, profesorul de la SNSPA acuzat de hărțuire sexuală
Cum se va desfășura ancheta în cazul lui Alfred Bulai, profesorul de la SNSPA acuzat de hărțuire sexuală

În timp ce comisia de etică de la SNSPA a discutat din nou acuzațiile de abuzuri sexuale, la poliție și parchet încep audierile în acest caz.  

Comisia de Etică de la SNSPA a primit 10 sesizări împotriva lui Alfred Bulai și două scrisori despre Marius Pieleanu
Comisia de Etică de la SNSPA a primit 10 sesizări împotriva lui Alfred Bulai și două scrisori despre Marius Pieleanu

Încep audierile în dosarul de abuzuri sexuale de la SNSPA! Polițiștii vor sta de vorbă cu una dintre victimele profesorului de sociologie Alfred Bulai.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.