Ministrul Toader îi răspunde lui Timmermans: ”Să ne respectăm competenţele”

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, reacționat dupa avertismentul primit de România de la Comisia Europeană.

Toader a declarat că nici factorul politic şi nici alţi factori nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale, după cum nu pot face solicitări nici în legătură cu modul de soluţionare a respectivei anchete.

El a răspuns astfel avertismentului prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a avertizat că România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect.

"Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, atât faţă de factorii interni, cât şi faţă de factorii externi. Exprim convingerea faptului că CSM îşi îndeplineşte această obligaţie constituţională. Nici factorul politic şi nici alţi factori, indiferent de natura internă sau externă, nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale, după cum nu pot solicita nici modul de soluţionare a respectivei anchetei.

În recomandările MCV se consacra la nivel de principiu faptul că această ingerinţă nu este permisă în activitatea de înfăptuire a justiţiei, dar personal, ca ministru al Justiţiei, exprim convingerea că recomandarea este în egală măsură valabilă şi pentru emitenţi ei", a spus ministrul Justiţiei.

Citește și
Tudorel Toader
Ministrul Toader, întrebat de ce nu dă OUG pe justiție: ”Înțelegeți ceea ce considerați”

Toader a precizat că Guvernul României respectă pe deplin acest principiu şi "nu a interferat şi nu interferează cu activitatea organelor de urmărire penală după cum nu a interferat şi nu interferează nici cu activitatea instanţelor de judecată de înfăptuire a justiţiei".

"Să ne cunoaştem şi să ne respectăm competenţele, demnitatea şi specificul naţional", a încheiat Toader.

Răspunsul oferit miercuri de Tudorel Toader

În România, CSM este garantul independenţei justiţiei, atât faţă de factorii interni, cât şi faţă de factorii externi.

Exprim convingerea faptului că CSM-ul îşi îndeplineşte această obligaţie constituţională.

Nici factorul politic şi nici alţi factori, indiferent de natura internă sau externă, nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale, după cum nu pot solicita nici modul de soluţionare a respectivei anchete.

În recomandările MCV, se consacră la nivel de principiu faptul că aceasta ingerinţă nu este permisă în activitatea de înfăptuire a justiţiei, dar personal, ca ministru al Justiţiei, exprim convingerea că recomandarea este în egală măsură valabilă şi pentru emitenţii ei.

Guvernul României respectă pe deplin acest principiu. Nu a interferat şi nu interferează cu activitatea organelor de urmărire penală, după cum nu a interferat nici cu activitatea instanţelor de judecată, de înfăptuire a justiţiei.

În al doilea rând, la Ministerul Justiţiei se afla în prim proces de selecţie a candidaţilor pentru ocuparea diferitelor funcţii de procuror de rang înalt. Sunt criterii prevăzute în lege, criterii transparente, proceduri care nu se schimbă şi nu pot fi schimbate în timpul derulării acestora.

Considerăm necesară respectarea procedurilor legale existente şi în egală măsură şi la nivel european. Adică, sintetizând, într-o formulă mai accesibilă, nu schimba regulile în timpul desfăşurării unei proceduri legale.

În raportul MCV se prevede că factorul politic să nu intervină în procesul de numire a procurorilor de rang înalt. În România, ştim, ştiţi foarte bine că procedura transparentă pe care mâine veţi avea ocazia să o vedeţi într-o altă etapă prevede că interviu de selecţie se desfăşoară la Ministerul Justiţiei. Ministerul Justiţiei face o propunere motivată, pe care o înaintează secţiei de procurori a CSM, secţia pentru procurori procedează la un interviu, emite un aviz consultativ iar preşedintele emite decretul de numire.

Noi primim aceste recomandări, timp în care la nivel european, numiri similare sunt eminamente politice.

Personal, am participat zilele trecute la ultimă rundă de discuţii tehnice, la sediul Comisiei, experţi ai Comisiei Europene şi de la Ministerul Justiţiei. Nu ne-am dus să cerem aprobare, să cerem avizarea actelor, pentru că circuitul nu are că etapă şi avizarea de la Comisie. Ne-am dus pentru a purta un dialog în cadrul colaborării care există şi care trebuie să existe între România şi Comisie. De ce? Pentru a vedea modalităţile cele mai adecvate voinţei legiuitorului european, specificului naţional, pentru transpunerea unor directive europene.

Am în vedere direcţia privind confiscare extinsă, privind consolidarea prezumţiei de nevinovăţie, acte normative care în termen scurt vor fi transpuse în planul legislaţiei naţionale. În rest, aspectele de oportunitate a unei reglementări sau alta sunt de competența exclusivă a legiuitorului ordinar sau delegat, iar aspectele de constituţionalitate sunt obligaţii izvorâte din Constituţie, transpuse prin considerentele deciziilor de itere emise de CCR.

De dată recentă, ca şi dvs., văd şi eu cum oficiali europeni îşi exprimă îngrijorări, dar îngrijorările sunt exprimate cu caracter preventiv, însă cu un puternic potenţial electoral.

Ca ministru al Justiției, formulez o simplă şi respectuoasă solicitare, pe care în plan naţional am repetat-o, şi anume să ne cunoaştem, să ne respectăm competențele, fie ele şi partajate, să ne respectăm demnitatea şi specificul naţional.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Schimbarea la față a lui Tudorel Toader. Ministrul și-ar fi făcut operație estetică
Schimbarea la față a lui Tudorel Toader. Ministrul și-ar fi făcut operație estetică

Ministrul Justiției Tudorel Toader a apărut marți în fața jurnaliștilor aflați la Palatul Parlamentului ... puțin schimbat.

Ministrul Toader, întrebat de ce nu dă OUG pe justiție: ”Înțelegeți ceea ce considerați”
Ministrul Toader, întrebat de ce nu dă OUG pe justiție: ”Înțelegeți ceea ce considerați”

Ministrul Justiției Tudorel Toader a evitat să dea un răspuns clar, marți, la Palatul Parlamentului, când a fost întrebat de ce nu a dat până acum OUG pentru modificarea Codurilor Penale, așa cum îi solicită PSD.

Anunțul lui Tudorel Toader privind demisia sa. Reacția lui Dragnea
Anunțul lui Tudorel Toader privind demisia sa. Reacția lui Dragnea

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, joi, pe Facebook, că există prea multă preocupare faţă de eventuala lui demisie sau demitere.

Plângere penală împotriva ministrului Justiției Tudorel Toader. Care sunt motivele
Plângere penală împotriva ministrului Justiției Tudorel Toader. Care sunt motivele

PLUS depune, joi, un denunţ împotriva Ministerului Justiţiei şi a ministrului Tudorel Toader pentru fals în declaraţii şi obstrucţionarea instanţei în legătură cu modificarea Codurilor penale.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român
Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.