Dorin Cocoș, condamnat pentru spălare de bani. Decizia nu este definitivă. Care sunt acuzațiile DNA

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an închisoare pentru spălare de bani, fiind acuzat de DNA că a ascuns, printr-un contract fictiv de împrumut, o parte din cei 9 milioane de euro primiţi mită în dosarul Microsoft.
Potrivit deciziei instanţei, Dorin Cocoş a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, însă judecătorii au dispus ca această pedeapsă să fie contopită cu o condamnare definitivă de 2 ani şi 4 luni aplicată în cazul lui de Instanţa supremă în 2016, în dosarul Microsoft.
Prin contopirea celor două pedepse, a rezultat 2 ani şi 8 luni închisoare, dar tribunalul a decis ca Dorin Cocoş să fie eliberat condiţionat, având în vedere că a executat deja aproximativ un 1 şi 8 luni în dosarul Microsoft, la care se adaugă 72 de zile ca urmare a aplicării recursului compensatoriu (reducerea zilelor de pedeapsă ca urmare condiţiilor necorespunzătoare din penitenciare).
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
A primit 9 milioane de euro mită pentru a facilita obținerea de contracte
Potrivit DNA, în perioada 2009-2011, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit, în tranşe, de la două persoane (martori în cauză) suma de 9.000.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern, în scopul de a asigura firmelor susţinute de martori adjudecarea unui contract de închiriere produse educaţionale Microsoft.
"În acest context, în a doua jumătate a anului 2014, în timp ce se efectuau cercetări legate de aspectele menţionate mai sus, cunoscând că suma de 500.000 euro pe care ar fi primit-o în contul personal în cursul anului 2011 reprezenta o parte din suma de 9.000.000 euro, menţionată mai sus, în vederea creării unei aparenţe de legalitate, inculpatul ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei acesteia prin încheierea cu unul dintre martori a unui contract de împrumut fictiv", precizează DNA.