Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar. Decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie este definitivă

Parchetul General a publicat rechizitoriul din dosarul ”Revoluţiei”. Actul are 345 de pagini VEZI DOCUMENT

Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar, printr-o decizie luată, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea este definitivă.  

Înalta Curte a motivat această decizie prin ”inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa, nefiind posibilă stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii”. În acest dosar au fost trimişi în judecată Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu.

”În majoritate, constată că procurorul nu a respectat obligaţia procedurală de a regulariza rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, ce fusese instituită cu caracter definitiv prin încheierea din 14 iunie 2024 pronunţată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1687/1/2022/a2”, se arată în minuta Înaltei Curţi.

ICCJ a explicat de ce a fost luată această decizie.

”În baza art. 347 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală dispune restituirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare a cauzei privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu, Rus Iosif trimişi în judecată prin rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al acestei unităţi de parchet, faţă de inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa, nefiind posibilă stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii”, a precizat sursa citată.

Citește și
Vidra
Cum arată acum stațiunea construită de Ceaușescu ca să găzduiască JO de Iarnă. A fost proiectată de arhitecți din Elveția

Decizia este definitivă.

A existat şi o opinie separată în acest dosar.

”Cu opinia separată a doamnei judecător Elena Barbu, în sensul constatării, în temeiul art.346 alin. (4) din Codul de procedură penală, a legalităţii sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 29.07.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare, a istrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi în sensul dispunerii începerii judecăţii de către Curtea de Apel Bucureşti”, se menţionează în minuta instanţei.

În 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a ”constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii: - Iliescu Ion, fost preşedinte al României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii”.

Acuzaţii au contestat soluţia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind repartizat unui complet de doi judecători, potrivit art. 53, alin. (1), lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a ICCJ.

În 8 martie 2024, completul ICCJ a rămas să se pronunţe asupra contestaţiei celor trei inculpaţi. După trei amânări, argumentul fiind că este nevoie de timp pentru deliberare, în 15 mai, în şedinţa camerei de consiliu, s-a decis definitiv “repunerea cauzei pe rol în vederea judecării acesteia în complet de divergenţă”.

Conform art. 354, alin. (5) din Codul procedură penală, în situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei, pentru crime împotriva umanităţii. Iliescu este acuzat că şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

"Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989, au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari", afirmau procurorii.

În 14 iunie 2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a is contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei.

Ulterior, Secţia Parchetelor Militare a transmis că menţine dispoziţia de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii a inculpaţilor Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus în Dosarul Revoluţiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Cine este Mircea Geoană. Care sunt cele mai importante repere din cariera lui. De la cel mai tânăr ambasador la adjunct NATO
Cine este Mircea Geoană. Care sunt cele mai importante repere din cariera lui. De la cel mai tânăr ambasador la adjunct NATO

Înainte de Revoluţie, Mircea Geoană a fost inginer la Energomontaj. ”Pare neverosimil acum, dar aşa am fost: cu cizme, vorbind mai urât acasă”, rememorează Geoană.

Cum arată acum stațiunea construită de Ceaușescu ca să găzduiască JO de Iarnă. A fost proiectată de arhitecți din Elveția
Cum arată acum stațiunea construită de Ceaușescu ca să găzduiască JO de Iarnă. A fost proiectată de arhitecți din Elveția

Vidra și Voineasa, două stațiuni turistice renumite cândva au ajuns acum în ruină. Marile centrale sindicale, formate după Revoluție, încă își dispută patrimoniul cu cei care au preluat vechea uniune sindicală de dinainte de '89.

Revoluție în educație. Colegii și directorul școlii vor evalua cât de bun este un profesor. Salariul lui va depinde de asta
Revoluție în educație. Colegii și directorul școlii vor evalua cât de bun este un profesor. Salariul lui va depinde de asta

Profesorii vor trece prin evaluări anuale, pe o platformă online. Aceasta va cuprinde analize ale performanței elevilor din clasele lor, dar și evaluări de la directorul școlii și colegii de cancelarie. În funcție de ele, va fi ajustat și salariul.  

Ce este Circle to search. Află totul despre una dintre cele mai rapide, mai simple și mai folositoare funcții de pe telefon
Ce este Circle to search. Află totul despre una dintre cele mai rapide, mai simple și mai folositoare funcții de pe telefon

Circle to Search (Cerc pentru căutare) cu AI reprezintă o revoluție a motoarelor de căutare, în care puteți explora totul mult mai rapid.

Susţinătorii lui Trump cheamă la revolte şi represalii violente după verdict:
Susţinătorii lui Trump cheamă la revolte şi represalii violente după verdict: "Spânzuraţi pe toată lumea!"

Susţinătorii fostului preşedinte Donald Trump, înfuriaţi de condamnarea acestuia pentru 34 de infracţiuni de către un juriu din New York, au inundat site-urile pro-Trump cu apeluri la revolte, revoluţie şi represalii violente, relatează Reuters.

 

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.