Dosarul Revoluției. Ce urmează pentru Ion Iliescu şi Petre Roman

×
Codul embed a fost copiat

România a mai făcut, vineri, un pas către procesul Revoluției. Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererea procurorului general pentru începerea urmăririi penale a lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu.

În calitate de președinte, respectivi membri ai Consiliului Naţional al Frontului Salvării Naționale, cei trei sunt acuzați de infracțiuni contra umanității, în timpul Revoluției din decembrie '89. Ei au susținut mereu că sunt nevinovați.

Odată obţinută de la Cotroceni încuviinţarea pentru începerea urmăririi penale, procurorii Parchetului General au toate şansele să ajungă în instanţă şi să înceapă procesul Revoluției române, până la sfârşitul acestui an - asta la mai bine de 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Învinuirile de infracţiuni împotriva umanităţii, fapte care nu se prescriu niciodată, aduse lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu se referă la măcelul care începe din 22 decembrie 1989, în marile oraşe ale ţării. Ion Iliescu era şef al CFSN, ceilalţi doi, membri.

Parchetul General speră să-i convingă pe judecători ca totul s-a întâmplat din vina celor care voiau să preia şi să păstreze cu orice preţ puterea, în acele zile tulburi. Fostul preşedinte s-a apărat mereu, spunând că haosul a fost provocat de căderea bruscă a regimului Ceauşescu.

Citește și
28 de ani de la Revoluția din Decembrie '89
Dosarul Revoluţiei. Petre Roman: "Eu nu pot fi făcut responsabil pentru acţiunile din acele zile"

Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu: „Eu nici nu l-am lăsat să vorbească la audieri, pentru că era foarte clar că povestea, în calitate de martor, fapte de-ale dumnealui, care l-ar fi incriminat şi ar fi putut să fie folosite împotriva sa."

Petre Roman se declară stupefiat şi respinge cu tărie acuzaţiile, imediat după ce procurorii au trimis cererea la Cotroceni. „Eram prea mic să pot ordona eu mişcări de stradă", spune fostul premier.

Petre Roman, fost membru al CFSN:Cum să spui acest lucru despre mine, cine eram eu în acele zile, să hotărăsc eu cine sau ce să facă. Nu este cazul şi de asta resping orice asemenea acuzaţii. Mai bine să fie cercetaţi cei care aveau acces la iţele puterii."

Aflaţi la mijloc, între procurorii care vorbesc de infracţiuni contra umanităţii şi cei care resping acuzaţiile de diversiune şi manipulare, judecătorii sunt singurii care pot spune cine sunt cei cu adevărat vinovaţi pentru cei 700 de morţi şi 1.800 de români împuşcaţi în decembrie '89, în timpul Revoluţiei care a început în fața fostului CC al PCR.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Klaus Iohannis a dat aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu
Klaus Iohannis a dat aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu poate fi urmărit penal în dosarul Revoluţiei.

Dosarul Revoluţiei. Petre Roman:
Dosarul Revoluţiei. Petre Roman: "Eu nu pot fi făcut responsabil pentru acţiunile din acele zile"

Se face încă un pas în dosarul Revoluţiei. Procurorul General al României îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Lazăr cere preşedintelui urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu
Lazăr cere preşedintelui urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu.

Dosarul Mineriadei s-ar putea întoarce la Parchet. Reacția lui Ion Iliescu
Dosarul Mineriadei s-ar putea întoarce la Parchet. Reacția lui Ion Iliescu

Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 s-ar putea întoarce la Parchetul Militar chiar înainte să înceapă judecata propriu-zisă.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de fosta ministră PSD a Sănătății și a dispus condamnarea definitivă a Sorinei Pintea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită în formă continuată, conform portalului justiției.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.