Femeia din Galaţi care şi-a omorât fetiţa de 9 ani în bătaie rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile

crima galati

Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a decis, joi, Tribunalul Galaţi.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au is propunerea procurorilor de prelungire pe o perioadă de 30 de zile a măsurii arestării preventive cu privire la inculpata Vasilache Eugenia.

Decizia nu este definitivă.

"La data de 31.01.2024, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii împotriva inculpatei V.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art. 188 alin. (1) Cod penal în referire la art. 199 alin. 1 Cod penal, reţinându-se că, în perioada 26.01.2024 - 30.01.2024, în timp ce se afla în locuinţa din municipiului Galaţi, a exercitat acte de violenţă asupra victimei minore V.E.A, fiica sa, în vârstă de 9 ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contondente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului", a transmis anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

În acest caz mai sunt cercetaţi sub control judiciar mătuşa şi unchiul fetiţei decedate, cei doi inculpaţi fiind acuzaţi de complicitate la omor calificat, complicitate la trei infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului şi complicitate la două infracţiuni de violenţă în familie.

Citește și
dan pintilie
Prejudiciu de 12 milioane de euro în dosarul de contrabandă în care este vizat și Dan Pintilie, „regele artificiilor”

"La data de 13.02.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii împotriva inculpaţilor V.A. şi V.E.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie, (...) complicitate la trei infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, (...) şi complicitate la două infracţiuni de violenţă în familie, (...) reţinându-se că în perioada anilor 2021-30.01.2024, în timp ce au locuit împreună cu inculpata V.E,, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-au întărit acesteia rezoluţia infracţională prin starea de pasivitate manifestată (neanunţarea autorităţilor / lipsa oricărei iniţiative pentru apărarea victimei şi a persoanelor vătămate / girarea comportamentului infracţional repetat al inculpatei în detrimentul celor trei minore) faţă de acţiunile acesteia (percepute în mod direct) de a supune unor tratamente degradante (expunerea la frig şi obligarea la efectuarea unor exerciţii fizice)", se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Potrivit sursei citate, unchiul şi mătuşa au girat şi faptele mamei de a "exercita acte de violenţă extremă (multiple lovituri cu obiecte contondente şi arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului) asupra victimei V.A.E şi asupra persoanelor vătămate T.M.M şi V.I.C., fiicele sale, în prezent în vârstă de 9 ani, 6 ani şi 4 ani, acţiuni care, în final, au cauzat decesul victimei V.A.E. şi leziuni traumatice care au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în cazul persoanei vătămate T.M.M şi 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în cazul persoanei vătămate V.I.C. şi au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestora”. 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Crimă în județul Dolj. O ceartă între doi concubini a dus la uciderea unei femei. Ce arată autopsia
Crimă în județul Dolj. O ceartă între doi concubini a dus la uciderea unei femei. Ce arată autopsia

Un bărbat din comuna Șimnicu de Sus, județul Dolj, și-a ucis concubina în bătaie, sâmbătă. Duminică, în jurul prânzului, polițiștii au fost sesizați că o persoană de sex feminin se află decedată într-un imobil.

Prejudiciu de 12 milioane de euro în dosarul de contrabandă în care este vizat și Dan Pintilie, „regele artificiilor”
Prejudiciu de 12 milioane de euro în dosarul de contrabandă în care este vizat și Dan Pintilie, „regele artificiilor”

S-au făcut zeci de percheziții, marți, în București și în 14 județe. Autoritățile au vizat două grupări de crimă organizată, specializate în contrabandă cu țigări și materiale pirotehnice.

Ce se întâmplă cu Loredana, tânăra care și-a ucis prietena în Mangalia, la șapte luni de la crima care a îngrozit România
Ce se întâmplă cu Loredana, tânăra care și-a ucis prietena în Mangalia, la șapte luni de la crima care a îngrozit România

Primul termen de judecată pe fond în dosarul în care o tânără a fost trimisă în judecată pentru omor după ce şi-a ucis prietena, cadavrul acesteia fiind găsit sub o bancă într-un parc din Mangalia, are loc, marţi, la Tribunalul Constanţa.

Crimă din gelozie. Iubitul studentei din Timișoara și-a recunoscut faptele. Declarațiile familiei victimei. „E tăiată toată”
Crimă din gelozie. Iubitul studentei din Timișoara și-a recunoscut faptele. Declarațiile familiei victimei. „E tăiată toată”

O tânără de 21 de ani, studentă la Medicină, a fost găsită fară suflare în apartamentul iubitului.  

Criminalul care a fost prins după zeci de ani datorită unei gume de mestecat aruncate la gunoi. A omorât o studentă
Criminalul care a fost prins după zeci de ani datorită unei gume de mestecat aruncate la gunoi. A omorât o studentă

Testele ADN efectuate pe o gumă de mestecat aruncată la întâmplare au condus la arestarea și condamnarea unui suspect într-un caz de crimă neelucidat din 1980 în Oregon, susțin procurorii.

 

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.