Financial Times a publicat comunicatul prin care DNA îl contrazice pe Tudorel Toader

Tudorel Toader
Agerpres

Direcția Națională Anticorupție a trimis joi Financial Times un punct de vedere prin care rectifică unele informații ”nereale” transmise de ministrul Justiției Tudorel Toader.

Financial Times a publicat vineri punctul de vedere al DNA, transmis joi. 

Comunicatul în limba română: 

 Având în vedere că datele pe care se fundamentează argumentația domnului ministru al Justiției nu sunt reale, ceea ce este de natură a afecta valoarea de adevăr a concluziei celor expuse cu privire la activitatea DNA, pentru corecta informare a opiniei publice, vă prezentăm datele reale, rezultate din statisticile oficiale, privind investigațiile referitoare la magistrați, majoritatea acestor investigații fiind deschise ca urmare a unor plângeri/denunțuri primite de la persoane nemulțumite de soluțiile dispuse în cauze civile sau penale în care respectivele persoane au fost implicate.

De exemplu, pentru a susține că DNA ar fi exercitat o formă de presiune asupra magistraților care judecau în cauze penale, domnul ministru menționează faptul că nou formata secție pentru magistrați - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție - a preluat 1422 de dosare de la DNA, iar aproape 70% au fost constituite din oficiu, nu ca rezultat al vreunei plângeri sau denunț.

Citește și
Tudorel Toader
Ministrul Tudorel Toader a făcut precizări despre scrisoarea din Financial Times

În realitate, la momentul începerii activității, Secția respectivă a preluat de la DNA un număr de 275 de dosare aflate în lucru, dintre care 34 sesizări din oficiu, ceea ce reprezintă un procentaj de 12%.

Aceasta cifră – 275 de dosare – este menționată în Raportul de activitate al DNA pe anul 2018, care i-a fost transmis pe cale oficială domnului ministru încă din luna februarie 2019, și a fost dată publicității cu ocazia prezentării publice a acestui raport, fiind conținută și în comunicatul de presă din data de 22 februarie 2019
http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9321
Un alt exemplu se referă la afirmația ministrului Justiției că, pe perioada mandatului doamnei Laura Kovesi, DNA a deschis investigații față de 3420 de judecători și procurori, mai mult de jumătate din numărul total de magistrați din România.

În realitate, numărul total de investigații privind magistrații în la DNA în perioada 01.01.2014 – 30.07.2018 (4 ani și 7 luni) a fost de 2.396, dintre care, în aceeași perioadă 1.922 au fost dosare clasate pentru ca s-a constatat că sesizările erau nefondate.

Dintre aceste cauze, doar 10,4 % au fost sesizări din oficiu. Prin urmare, reiese că majoritatea dosarelor au fost deschise ca urmare a unor sesizări formulate de persoane fizice sau juridice. Mai mult, în 521 de sesizări nu apare numele magistratului sau instituția din care face parte.
Și aceste date au fost prezentate public și se află pe site-ul instituției la http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9320
Potrivit legislației din România, există obligația ca orice sesizare (plângere, denunț) primită de parchete, care îndeplinește condițiile de formă, să fie înregistrată ca dosar penal.”

Un alt exemplu se referă la afirmația ministrului Justiției că, pe perioada mandatului doamnei Laura Kovesi, DNA a deschis investigații față de 3420 de judecători și procurori, mai mult de jumătate din numărul total de magistrați din România.

”În realitate, numărul total de investigații privind magistrații în la DNA în perioada 01.01.2014 – 30.07.2018 (4 ani și 7 luni) a fost de 2.396, dintre care, în aceeași perioadă 1.922 au fost dosare clasate pentru ca s-a constatat că sesizările erau nefondate. Dintre aceste cauze, doar 10,4 % au fost sesizări din oficiu. Prin urmare, reiese că majoritatea dosarelor au fost deschise ca urmare a unor sesizări formulate de persoane fizice sau juridice. Mai mult, în 521 de sesizări nu apare numele magistratului sau instituția din care face parte.

Și aceste date au fost prezentate public și se află pe site-ul instituției. Potrivit legislației din România, există obligația ca orice sesizare (plângere, denunț) primită de parchete, care îndeplinește condițiile de formă, să fie înregistrată ca dosar penal.”

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
DNA a scris la Financial Times. Ministrul Tudorel Toader a dat ”informații nereale”
DNA a scris la Financial Times. Ministrul Tudorel Toader a dat ”informații nereale”

Direcția Națională Anticorupție anunță că a trimis publicației Financial Times un punct de vedere prin care rectifică unele informații ”nereale” transmise de ministrul Justiției Tudorel Toader.

Ministrul Tudorel Toader a făcut precizări despre scrisoarea din Financial Times
Ministrul Tudorel Toader a făcut precizări despre scrisoarea din Financial Times

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi că scrisoarea publicată în Financial Times este făcută în numele Guvernului României. 

Kovesi, lăudată de FT: ”Femeia cea mai potrivită pentru a fi procuror-șef european”
Kovesi, lăudată de FT: ”Femeia cea mai potrivită pentru a fi procuror-șef european”

Într-un articol publicat joi, cotidianul britanic Financial Times (FT) o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, enumerând avantajele pe care le are în fața contracandidaților ei.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.