Fostul deputat PSD Octavian Goga a fost reţinut de procurorii DNA. Este acuzat de fraudă cu fonduri europene

Octavian Goga
Agerpres

Fostul deputat PSD Octavian Goga a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene cu prejudiciu de peste 8 milioane de lei.

 

Magistraţii Tribunalului Mureş au dispus arestarea preventivă a fostului parlamentar, dar şi a doi oameni de afaceri, se arată într-un comunicat DNA.

Fostul parlamentar este acuzat de ”comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele istrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată”.

”În perioada 22 august 2018 – prezent, inculpatul Goga Octavian, în calităţile menţionate mai sus, împreună cu ul de drept al societăţii pe care o controla, ar fi creat condiţii artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”, a anunţat, vineri, DNA.

De asemenea, au mai fost reținute trei persoane, dintre care două i ai unor societăți comerciale, ”pentru comiterea în forma autoratului și a complicității a infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele istrate de aceasta ori în numele ei”.

Citește și
Daniel Tudorache
DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea unei percheziții informatice în dosarul penal al deputatului PSD Daniel Tudorache

Potrivit procurorilor, inculpaţii ar fi depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări şi livrarea unor materiale de construcţii, în scopul îndeplinirii condiţiilor impuse de finanţator.

Prin aceste demersuri, ar fi fost obţinute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.

În cursul zilei de joi, judecătorii Tribunalului Mureş au is propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a trei inculpaţi, respectiv Goga Octavian şi alte două persoane fizice.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
DNA: Deputatul Gabriel Plăiaşu, trimis în judecată într-un dosar privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene
DNA: Deputatul Gabriel Plăiaşu, trimis în judecată într-un dosar privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene

Deputatul Gabriel Plăiaşu a fost trimis în judecată, în stare de libertate, într-un dosar privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene, a anunțat, joi, Direcţia Naţională Anticorupţie.

 

DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea unei percheziții informatice în dosarul penal al deputatului PSD Daniel Tudorache
DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea unei percheziții informatice în dosarul penal al deputatului PSD Daniel Tudorache

Procurorul șef al DNA, Crin Bologa, a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a unei percheziții informatice în dosarul penal privind pe fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, în prezent deputat PSD.  

Deputatul USR Emanuel Ungureanu l-a reclamat la DNA pe ministrul Alexandru Rafila, pentru că blochează Legea stop nosocomiale
Deputatul USR Emanuel Ungureanu l-a reclamat la DNA pe ministrul Alexandru Rafila, pentru că blochează Legea stop nosocomiale

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat miercuri că l-a reclamat la DNA pe ministrul Sănătății Alexandru Rafila, dar și pe alți miniştri şi funcţionari, pe care îi acuză că refuză să elaboreze normele pentru ”Legea stop nosocomiale”.

 

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.