Grefieră din Iaşi, obligată să plătească daune morale uriașe unui fost deţinut

×
Codul embed a fost copiat

O situaţie rar întâlnită în justiţie a avut loc la Iaşi. O grefieră de la Tribunal a fost condamnată în prima instanţă să plătească daune morale de 20.000 de euro unui fost deţinut.

Acesta fusese eliberat condiţionat, dar a rămas încarcerat încă 6 luni din cauză că decizia judecătorului nu ajunsese la penitenciar. 

Marin Mocanu a fost condamnat în 1999 la 18 ani de puşcărie, pentru crimă: şi-a omorât un cumnat şi a abandonat apoi trupul neînsufleţit într-o hazna. Bărbatul a fost apoi judecat şi închis la Penitenciarul din Iaşi.

În 2014 omul a cerut să fie eliberat condiţionat: solicitarea sa a fost isă de Tribunal. Însă bărbatul a mai stat încă jumătate de an după gratii, din cauza unei încurcături birocratice. Acum Instanţă a stabilit că grefiera a încercat să trimită decizia instanţei prin fax, către penitenciar, însă nu a verificat dacă a şi ajuns.

Pentru această greşeală magistraţii au hotărât că femeia trebuie să plătească 20.000 euro, daune morale, plus 18.000 lei, amendă penală. Decizia nu este definiva, iar avocatul grefierei a făcut deja apel.

Citește și
Rafting 11
Distractie mortala de 1 mai. Doi tineri s-au inecat pe Valea Vaserului, in timp ce faceau rafting

Ajuns acasă, într-o comună din judeţul Vaslui, bărbatul de 63 de ani povesteşte cât de mult îşi dorea să iasă din închisoare.

Marin Mocanu: "Nu mai ştiam unde să merg să mă liberez. Îi întrebam la judecătorie unde să merg să mă liberez. Eram disperat. Nu eram o panaramă, nu făceam rău. Eu stăteam cu psihologii. A venit pe neaşteptate liberarea."

În 2014 Tribunalul Iaşi i-a şi acceptat cererea. N-a ieşit însă imediat din închisoare din cauza grefierei, a stabilit acum instanţă.

Nechita Nicolae, avocatul grefierei: "În ziua în care s-a pronunţat instant, fiind la Tribunal, a luat minuta, a trimis-o la penitenciar prin fax. Greşeala a constat că nu a văzut pe hârtia pe care a introdus-o în apparat ca destinatarul nu primise aceea adresa comunicata."

Timp de jumătate de an bărbatul a mai făcut încă 3 cereri de liberare condiţionată, însă toate au fost respinse. Într-un final, cei de la Penitenciar şi-au dat seama că una dintre deciziile instanţei lipsea de la dosarul lui. Aşa a ajuns bărbatul să fie eliberat, după 6 luni de la hotărârea de liberare condiţionată.

Marin Mocanu: “Cum am plătit pentru greşeala mea, să plătească toată lumea. Se duc al serviciu şi stau cu cafelele în faţă. Să vadă şi ea acum. Cineva stă închis şi ea bea cafeaua. Nu e un om în libertate să îl neglijezi.

Maria Păuleț, fosta soţie: "A greşit la viaţa lui, asta e, a plătit ce a greşit. Acum altul care a greşit, să plătească. // nu e normal aşa. Dacă doamna a avut decizile în mână, nu a fost o lună, ci 6 luni."

Grefiera considera însă că şi-a îndeplinit fără greşeală atribuţiile de serviciu şi că este scoasă ţap ispăşitor pentru o eroare colectivă.

Nechita Nicolae, avocatul grefierei: "Relaţia privitoare la problema acelui condamnat trebuia să existe între Judecătoria Iaşi şi Penitenciar, ori de altfel, în tot angrenajul acesta răspunde cel care este cel mai puţin implicat."

Apelul grefierei va fi judecat în toamnă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Controale in justitie, pentru a vedea daca dosarele sunt repartizate dupa interesele inculpatilor
Controale in justitie, pentru a vedea daca dosarele sunt repartizate dupa interesele inculpatilor

Au loc controale fara precedent in justitia romaneasca. Dupa arestarea celor doua judecatoare, pentru coruptie, apare si suspiciunea ca un grefier al Tribunalului Bucurestia ar fi manipulat sistemul prin care se repartizau dosarele in instanta.

Distractie mortala de 1 mai. Doi tineri s-au inecat pe Valea Vaserului, in timp ce faceau rafting
Distractie mortala de 1 mai. Doi tineri s-au inecat pe Valea Vaserului, in timp ce faceau rafting

Doi tineri din Cluj, unul grefier la Curtea de Apel, iar celalalt informatician, prieteni din copilarie, au pornit impreuna in ultima calatorie a vietii.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În loc de școli noi, primăriile aduc containere. Mai rău e cu clasele de la subsol
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În loc de școli noi, primăriile aduc containere. Mai rău e cu clasele de la subsol

În timp ce inteligența artificială revoluționează educația, la noi mulți copii învață în subsoluri și clădiri modulare. Școlile lor sunt blocate în șantier de constructori neserioși.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

Reevaluare de 18 miliarde de lei la estimarea PIB. În doar șase luni, prognoza de creștere a fost redusă de la 2,5% la 1,4%
Reevaluare de 18 miliarde de lei la estimarea PIB. În doar șase luni, prognoza de creștere a fost redusă de la 2,5% la 1,4%

România va avea o creștere economică mai mică decât cea estimată anul trecut, când a fost construit bugetul pe acest an. Potrivit datelor Comisiei de Prognoză, avansul economic va fi unul timid, de 1,4% din PIB.