Inspectori ANPC, în vizorul DNA. Procurorii îi acuză că luau șpagă de la patroni pentru a ignora neregulile din magazine

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulți inspectori de la Protecția Consumatorului sunt bănuiți de procurorii DNA că ar fi luat mită de la diferiți patroni de magazine că să închidă ochii la nereguli. Anchetatorii au făcut mai multe percheziții în București, Giurgiu și Ilfov.  

Au avut loc patru percheziții. Trei ar fi fost desfășurate acasă la domiciliul inspectorilor ANPC. O altă percheziție ar fi avut loc la sediul instituției care i-a angajat.

Procurorii și polițiștii de la DGA au căutat diferite probe, documente, dar și bani sau diferite produse pe care inspectorii le-ar fi primit drept mită, astfel încât să nu îi amendeze pe diferiții agenți economici prinși cu nereguli.

În urma acestor percheziții, trei persoane până acum au fost aduse, la sediul DNA. Probabil li se aduc la cunoștință acuzațiile, urmând mai apoi ca aceștia să dea declarații sau să se prevaleze de dreptul lor la tăcere, iar mai apoi procurorii vor decide dacă îi rețin sau dacă îi cercetează în libertate pentru infracțiuni de luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA, acestea s-ar fi petrecut atât anul trecut, dar și anul acesta.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Miting în Huși pentru susținerea lui Nelu Tătaru. Fostul ministru al Sănătății, acuzat de DNA că ar fi luat șpagă în ouă
Miting în Huși pentru susținerea lui Nelu Tătaru. Fostul ministru al Sănătății, acuzat de DNA că ar fi luat șpagă în ouă

Sute de hușeni ar urma să participe luni la un miting de susținere pentru Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății acuzat de DNA că ar fi luat șpagă în bani, dar și carne și ouă, de la pacienții săi.

Ce șpagă a cerut un maior din București pentru a angaja un civil în Armată. Dosar la DNA după ce s-au cerut banii înapoi
Ce șpagă a cerut un maior din București pentru a angaja un civil în Armată. Dosar la DNA după ce s-au cerut banii înapoi

Maiorul Marius Ilie Pîntea, şef al Personalului S1 din cadrul UM 01668 Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, după ce ar fi luat mită pentru a facilita angajarea unei persoane în cadrul unităţii militare.

Șpaga,
Șpaga, "boală" grea. Sumele cerute de la bolnavii de cancer de medicii ridicați și duși la audieri în Timișoara

Ar fi luat bani de la bolnavii pe care ar fi trebuit să îi trateze gratuit. De o asemenea faptă sunt acuzați doi medici de la Spitalul Municipal din Timișoara, din Secția de Chirurgie Oncologică.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.