Toader, reacție după discursul lui Kovesi la ONU: Achitările nu sunt știri false

Tudorel Toader
Inquam Photos / George Calin

Tudorel Toader, a declarat, miercuri seară, după afirmaţiile formulate la ONU de șefa DNA că achitările, conflictele juridice de natură constituţională, dosarele în care a survenit prescripţia sau abuzurile nu sunt "ştiri false".

"Numeroase achitări, mai ales din ultimul timp, cele trei conflicte juridice de natură constituţională provocate în mai puţin de un an de zile, faptul că în multe dosare a survenit prescripţia răspunderii penale şi nu s-au rezolvat în termenul acela rezonabil, abuzurile pe care le vedem cu toţii, faptul că un procuror sau altul ieri era de elită, lăudat, apreciat, şi azi e anchetat la rândul lui pentru represiune nedreaptă sigur nu sunt ştiri false. Dacă vrem să fim oneşti, trebuie să prezentăm bunele şi relele care caracterizează sistemul de justiţie din România, bunele şi relele care caracterizează DNA-ul. Să vedem dacă într-un stat de drept principul, exigenţa, binele public care rezultă din statul de drept permit ca pentru X cazuri bine rezolvate să se tolereze numeroasele achitări, abuzuri şi toate celelalte. Părerea mea este că nu", a declarat Toader la România TV, .

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat miercuri, într-un discurs ţinut la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, că întregul sistem de justiţie din România s-a confruntat cu "atacuri prin ştiri false".

"Au existat încercări repetate de a modifica legislaţia anticorupţie pentru a limita instrumentele legislative folosite de procurorii anticorupţie sau dezincriminarea unor fapte. Au fost situaţii în care s-a refuzat ridicarea imunităţii politicienilor acuzaţi de infracţiuni de corupţie. Pe lângă aceste încercări, întregul sistem de justiţie s-a confruntat cu atacuri prin ştiri false sau prin declaraţii publice de natură să slăbească încrederea în justiţie. Cea mai mare provocare în România este acum păstrarea independenţei judecătorilor şi procurorilor şi stabilitatea legislativă, acestea fiind vitale pentru ca procurorii anticorupţie să fie eficienţi", a spus Kovesi în discursul ţinut la o dezbatere pentru marcarea aniversării a 15 ani de la adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei (UNCAC), potrivit unui comunicat de presă al DNA. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Tudorel Toader
Tudorel Toader afirmă că românii pot fi extrădaţi din Danemarca, pentru că s-au îmbunătăţit condiţiile din penitenciare
Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Toader s-a lăudat oficialilor germani cu ”reforma masivă” a Justiției din România
Toader s-a lăudat oficialilor germani cu ”reforma masivă” a Justiției din România

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader i-a spus preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul german, Gunther Krichbaum, că România a trecut printr-o reformă masivă, structurală a sistemului judiciar.

Tudorel Toader afirmă că românii pot fi extrădaţi din Danemarca, pentru că s-au îmbunătăţit condiţiile din penitenciare
Tudorel Toader afirmă că românii pot fi extrădaţi din Danemarca, pentru că s-au îmbunătăţit condiţiile din penitenciare

Tudorel Toader a postat o hotărâre a Curţii Supreme din Danemarca privind faptul că România poate fi înlăturată de pe lista ţărilor cu probleme în domeniul drepturilor omului în legătură cu spaţiile oferite deţinuţilor.

Recomandări
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”

La Praid, situația rămâne tensionată. Craterele s-au mărit iar, peste noapte.  

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.