Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, achitat în primă instanţă într-un dosar de corupţie

Tudor Pendiuc
Agerpres

Fostul primar al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost achitat în primă instanţă într-un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru instigare la abuz în serviciu.

 

Infracţiunea ar fi fost săvârşită în legătură cu asfaltarea unui drum.

Tribunalul Argeş a decis, joi, achitarea lui Tudor Pendiuc, precum şi a celuilalt inculpat din dosar, Florentin Mircea Branişte, fost director al istraţiei Domeniului Public Piteşti, care este acuzat de abuz în serviciu.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Piteşti în termen de 10 zile de la comunicare.

Citește și
George Scutaru, Klaus Iohannis
Doi lideri PNL, Scutaru și Motreanu, acuzați de DNA de spălare de bani, au fost achitați

Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti între anii 1992 şi 2016, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în februarie 2017, în acelaşi dosar fiind deferit justiţiei şi Florentin Mircea Branişte.

"În luna septembrie 2014, inculpatul Branişte Florentin-Mircea, în calitate de director al istraţiei Domeniului Public Piteşti, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă (506,6 metri pătraţi - o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti", se arată în comunicatul transmis de DNA după trimiterea în judecată.

Fostul social-democrat Tudor Pendiuc, trimis anterior în judecată de DNA pentru fapte de corupţie într-un dosar privind concesionarea transportului public, a candidat în iunie 2016 ca independent pentru al şaptelea mandat de primar al municipiului Piteşti, însă a fost învins la limită de fostul viceprimar Cornel Constantin Ionică, reprezentantul PSD.

Primarul Tudor Pendiuc a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2014, într-un dosar de corupţie în legătură cu încheierea unui contract nelegal privind transportul public local. El a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, în acelaşi dosar fiind cercetată şi fiica sa, Ema Pendiuc, precum şi mai mulţi oameni de afaceri.

Pendiuc a fost pus în libertate sub control judiciar pe 14 august 2015, după mai mult de nouă luni de arest preventiv.

Inculpaţii din dosarul privind concesionarea transportului public de persoane din Piteşti au fost trimişi în judecată pe 20 martie 2015, cauza aflându-se încă pe rolul Tribunalului Bucureşti.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Băsescu, despre condamnarea lui Niță: ”Cine nu sare nu primește condamnare”
Băsescu, despre condamnarea lui Niță: ”Cine nu sare nu primește condamnare”

Traian Băsescu comentează condamnarea lui Constantin Niţă la închisoare cu executare, spunând că fostul ministru a fost denunţat de Urdăreanu, care l-a denunţat şi pe Ludovic Orban, achitat însă.

Doi lideri PNL, Scutaru și Motreanu, acuzați de DNA de spălare de bani, au fost achitați
Doi lideri PNL, Scutaru și Motreanu, acuzați de DNA de spălare de bani, au fost achitați

George Scutaru - fost consilier prezidenţial al lui Klaus Iohannis - a fost achitat luni de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care este judecat pentru spălare de bani.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.