Tudorel Toader: „Îi vom cere lui Timmermans să depăşim faza îngrijorărilor şi preocupărilor”

tudorel toader

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a reacționat luni seara la criticile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu privire la Legile Justiției și situația statului de drept din România.

Astfel, Toader a precizat că se va întâlni cu Timermans, căruia îi va solicita să fie depăşită „faza ingrijorărilor şi preocupărilor" şi să aibă loc discuţii punctuale, informează News.ro.

„Am ascultat cu interes, aş porni de la una dintre afirmaţiile sale - să dialogăm, să înţelegem problemele, să căutăm soluţii şi aş adăuga să fim documentaţi în legătură cu afirmaţiile pe care le facem şi, dacă se poate, şi ar trebui să se poată, să fim de bună credinţă", declarat Toader, subliniind că România este racordată la valorile europene şi este în plin proces legislativ.

Ministrul Justiţiei a precizat că îngrijorările exprimate de acesta cu privire la Codul Penal şi la Codul de procedură penală sunt premature, acestea fiind în control al constituţionalităţii şi nu se ştie ce soluţii vor fi cele finale, care vor intra în vigoare şi dacă vor fi de natură să afecteze statul de drept.

În ceea ce priveşte legile justiţiei, a precizat că acestea au fost emise în urmă cu 14 ani, există decizii de neconstituţionalitate, iar procesul legislativ nu s-a încheiat.

Citește și
Frans Timmermans
Situaţia din România, discutată la Strasbourg. Timmermans: "Nu vedem niciun progres, vedem paşi înapoi"

Ministrul a anunţat că marţi dimineaţă este aşteptată o delegaţie a CE pentru verificări privind MCV, despre care a afirmat că nu a fost riguros instituit, pentru că iniţIal erau trei recomandări, iar acum sunt 12.

„România tot face eforturi să le îndeplinescă şi după 11 ani avem 12 recomandări, deşi plecasem de la 3. Cele iniţiale erau ca nişte ţinte mobile şi de câte ori te apropiai de ele mai apărea ceva", a comentat Toader, care a susţinut că progresele sunt evidente.

De asemenea, el a precizat că va merge la Strasbourg cu premierul Dăncilă şi se vor întâlni cu Frans Timmermans. „Îi vom cere să depăşim faza îngrijorărilor şi preocupărilor şi să discutăm punctual, să ieşim din enunţurile de principiu, care nu au o abordare secvenţială", a menţionat el.

Toader a mai anunţat că în 16,17,18 se va afla la lucrările Comisiei de la Veneţia, precizând că parte din recomandările acesteia au fost preluate în legislaţie, iar alte prevederi au fost validate de Curtea Constituţională.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a făcut apel la autorităţile române să „regândească cursul pe care l-au luat”, făcând referire la modificările legilor justiţiei şi Codului penal, avertizând că, dacă regulile sunt încălcate, CE nu va ezita să ia măsuri şi să aducă România în faţa instanţei.

„Legile nu au fost încă promulgate, nu e prea târziu ca autorităţile să dea înapoi. În următorul MCV de luna viitoare vom face o evaluare a raportului. Un pas înapoi ar fi o mare dezamăgire pentru prietenii României, mai ales pentru cetăţenii români. Ar fi o tragedie dacă în ultimul kilometru al maratonului aţi începe să alergaţi în cealaltă direcţie. Dacă ajungem la concluzia că regulile sunt încălcate, nu vom ezita să luăm măsuri, sa aducem in fata instantei Guvernul român daca nu va da curs recomandarilor noastre, ale GRECO si ale Comisiei de la Veneţia. Există riscul real ca România să facă paşi înapoi. Comisia Europeană face apel la autorităţile române să regândească cursul pe care l-au luat. Acest apel îl voi repeta şi în plen. Comsia e dispusă să sprijine autorităţile române în acest sens. M-am întâlnit de mai multe ori cu premierul, cu liderii din Parlament şi nu pot să ascund că evenimentele recente sunt o sursă de îngrijorări şi preocupări”, a avertizat Timmermans. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
Acuzații la adresa lui Meleșcanu, după ce a vrut să-și facă fiul vitreg consul la Strasbourg
Acuzații la adresa lui Meleșcanu, după ce a vrut să-și facă fiul vitreg consul la Strasbourg

Fostul ambasador al României în Portugalia şi Maroc a dat luni primele declarații împotriva ministrului de Externe Teodor Meleșcanu, pe care îl acuză de abuz în serviciu și conflict de interese.

Situaţia din România, discutată la Strasbourg. Timmermans:
Situaţia din România, discutată la Strasbourg. Timmermans: "Nu vedem niciun progres, vedem paşi înapoi"

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European s-a reunit luni seară la Strasbourg, într-o şedinţă extraordinară care a avut pe ordinea de zi şi situaţia din România, inclusiv independenţa sistemului judiciar.

Situația din România va fi discutată luni, în ședință extraordinară, la Strasbourg
Situația din România va fi discutată luni, în ședință extraordinară, la Strasbourg

Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European a programat pentru luni seară la Strasbourg o reuniune extraordinară.

Guvernul a schimbat consulii din Strasbourg, Edinburgh sau Torino cu nume controversate
Guvernul a schimbat consulii din Strasbourg, Edinburgh sau Torino cu nume controversate

În Monitorul Oficial au fost publicate joi hotărâri privind rechemarea şi numirea unor consuli generali la Strasbourg, Edinburgh, Cernăuţi şi Torino.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.