Ce răspund tinerii din Generația Z când sunt întrebați dacă vor să plece definitiv din România. “Sunt multe de schimbat”

×
Codul embed a fost copiat

Tinerii din România, țară care, potrivit OIM, se află între primele 20 de state din lume cu cea mai mare emigrație, au opinii împărțite, când sunt întrebați își doresc să rămână în țară.

Fenomenul emigrației a luat avânt mai ales după aderarea la Uniunea Europeană. Mulți dintre cei care au plecat sunt tineri, care caută o viață mai bună în țările din Occident.

MyImpact: După ce-ți termini studiile, plănuiești să pleci definitiv din țară?

Miruna: M-am gândit la treaba asta destul de serios, însă nu-mi doresc decât, poate, pentru un an sau doi, să experimentez o altă cultură. Însă mie îmi place țara noastră, chiar dacă sunt multe lucruri de schimbat, dar putem să facem ceva în privința asta.

Anda: Definitiv, nu. Poate pentru un master, un an- doi, m-am gândit. E o experiență, până la urmă, un schimb cultural, și e un lucru la care mă gândesc. Dar definitiv nu cred că nu m-aș rupe de familie, de prieteni, de tot ce e aici. Chiar dacă România nu se îndreaptă neapărat pe drumul cel bun, sunt lucruri care te țin aici.

Citește și
Istoric britanic, apel către tinerii români: Întoarceți-vă în țară. Strategic, România va deveni o placă turnantă în regiune
Istoric britanic, apel către tinerii români: Întoarceți-vă în țară. Strategic, România va deveni o placă turnantă în regiune

Roxana: Cu siguranță m-am gândit de foarte mult timp la chestia asta. Mi-am dorit încă din liceu să plec și să studiez în străinătate, dar nu am avut posibilitatea, și cu siguranță o să plec, și nu cred că o să mă mai întorc.

MyImpact: Poți să-mi spui și de ce?

Roxana: Pentru că nu cred că România se îndreaptă pe drumul ce bun. Nu cred că lucrurile or să se schimbe, pentru că, mă rog, atunci când am încercat să expun părerea asta de a mă muta familiei mele, m-am lovit de mentalitatea că noi ne putem bucura de lucrurile mici. Dar noi ne bucurăm (deja) de lucrurile mici, pentru că astea sunt cele pe care le avem, nu avem mai mult de atât.

MyImpact: Ce ar trebui să se schimbe în România ca să rămâi?

Roxana: Tot. În primul rând, noi ar trebui să ne schimbăm, pentru că sunt foarte multe nereguli, și noi nu facem nimic să luăm acțiune și să schimbăm ceva. Și tot, de la sistemul de sănătate la sistemul de învățământ, economie, salarii. În primul rând, salariile. Sunt foarte mici, pentru munca pe care noi o depunem.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Eurodeputat: Dacă nu îi ajutăm pe tinerii din România, ne vom trezi peste câțiva ani că nu are cine să ne plătească pensiile
Eurodeputat: Dacă nu îi ajutăm pe tinerii din România, ne vom trezi peste câțiva ani că nu are cine să ne plătească pensiile

Dacă România nu adoptă o politică de sprijinire cu prioritate a tinerilor și de a le oferi oportunități reale de dezvoltare, peste câțiva ani “vom avea o problemă, că n-o să mai aibă cine să ne plătească pensiile.”

Istoric britanic, apel către tinerii români: Întoarceți-vă în țară. Strategic, România va deveni o placă turnantă în regiune
Istoric britanic, apel către tinerii români: Întoarceți-vă în țară. Strategic, România va deveni o placă turnantă în regiune

“Gândiți-vă să vă întoarceți în țară, pentru că România, din punct de vedere strategic va fi o placă turnantă pentru dezvoltarea Orientului Apropiat, așa cum era în secolele 18-19”.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.