Youth Speak Forum | 89% dintre tineri cred că se pot implica mai mult, pentru un viitor mai verde

×
Codul embed a fost copiat

Aproape 90 la suta dintre tineri vor să se implice mai mult în eforturile de protecția mediului, și consideră că pot avea o contribuție individuală directă asupra schimbărilor climatice.

Este una din concluziile Youth Speak Forum, eveniment organizat de AIESEC Romania, care adună tineri pentru a discuta și a găsi soluții la problemele și provocările globale.

Alex Daragiu, realizator: "Spre deosebire de cei care trăiesc de mai mult timp pe acest pământ, NOI, tinerii, considerăm în număr mai mare că putem face o schimbare. NOI credem în deviza "schimbarea începe cu tine" cu NOI.

Spre exemplu:  Atunci când mergem în Vamă și dăm pe plajă peste niște pahare de plastic, le luăm și le aruncăm la gunoi chiar dacă nu sunt ale noastre. NOI "tinerii" am văzut destule clipuri cu bietele țestoase chinuite de plasticul din mare. Ne-a ajuns.

Atunci când ne rămâne mâncare în farfurie, NOI ne gândim de două ori la vorba aceea clasică "poate alții nu au nici ce mânca".

Citește și
examen
Toate locurile de la sesiunea specială a rezidențiatului au fost ocupate, dar nu se mai fac angajări la stat. Ce se întâmplă

Și NOI, când spălăm vasele sau facem duș, nu lăsăm apa să curgă atunci când nu o folosim, doar pentru că e mai comod. NOI suntem conștienți că "alții nu au nici ce bea”.

Vine momentul să ne luăm o mașină? NOI ne uităm de două ori pe net la review-uri și ținem cont și de ce iese pe teava de eșapament. NOI vrem să respirăm un aer curat. Electricul e viitorul.

Iar atunci când mergem la școală, NOI apreciem din ce în ce mai tare dreptul la informație pe care ni-l oferă. Poate că uneori școlile nu se ridică la așteptările noastre, dar NOI știm că "unii nici internet sau bănci în clasă nu au".

YouthSpeak Forum este un eveniment AIESEC pentru a promova dialogul și implicarea tinerilor în dezvoltarea durabilă, inovație, leadership și în alte domenii relevante pentru societate. 

Următoarele ediții de anul acesta vor avea loc în București, pe data de 29 mai, și în Timișoara, pe data de 27 mai.   

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Tinerii pasionați de securitate cibernetică pot participa gratuit la un concurs de găsit vulnerabilități. Premii în bani
Tinerii pasionați de securitate cibernetică pot participa gratuit la un concurs de găsit vulnerabilități. Premii în bani

Securitatea Cibernetică e temă de Campionat Național. Sute de tineri se vor întrece într-un concurs de găsit vulnerabilități, așa cum fac și hackerii.

Toate locurile de la sesiunea specială a rezidențiatului au fost ocupate, dar nu se mai fac angajări la stat. Ce se întâmplă
Toate locurile de la sesiunea specială a rezidențiatului au fost ocupate, dar nu se mai fac angajări la stat. Ce se întâmplă

Toate locurile scoase la sesiunea specială a rezidențiatului au fost ocupate. Cel puțin aceasta este situația înainte de rezolvarea contestațiilor. Însă acum au emoții 1.000 de tineri medici, care au încheiat examenele de specialitate.  

Gașca de Chitară din Grozăvești a oferit o reprezentație în campus. Evenimentul a strâns sute de tineri
Gașca de Chitară din Grozăvești a oferit o reprezentație în campus. Evenimentul a strâns sute de tineri

Timp de câteva ore, spiritul din Vama Veche s-a mutat în Capitală. Sute de studenți s-au strâns miercuri seară pe o peluză din campusul Grozăvești. Unii au cântat la chitară, alții i-au acompaniat și au dansat. Atmosfera s-a încins rapid.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.