Cum se desfășura reeducarea prin tortură în temnița comunistă de la Pitești. "În celulă, îmi tremura sufletul"
EXPERIMENTUL PITESTI, partea a II-a. Daca supravietuiau umilintelor si torturilor, detinutii intrau in procesul de reeducare. Acesta se incheia abia dupa ce deveneau agresorii celor care refuzau sa colaboreze.
Tache Rodas avea 17 ani si era elev cand a fost arestat prima data pentru apartenenta la Fratiile de Cruce, organizatia de tineret a Miscarii Legionare. A fost eliberat dupa doi ani, in 1944, dar reincarcerat cateva luni mai tarziu. In 1945 a evadat din lagarul de la Slobozia si a stat acasa pana in 1948, cand l-a arestat Securitatea. A fost condamnat la cinci ani de inchisoare corectionala si intemnitat la Pitesti.
Gheorghe Plop se afla deja in penitenciarul Pitesti cand au inceput sa vina loturile de studenti. Fusese arestat de doua ori. Prima data la 17 ani, pentru apartenenta la Fratiile de Cruce si condamnat la munca silnica pe viata, dar gratiat doi ani mai tarziu. A fost reintemnitat in 1948 si condamnat la 8 ani de temnita grea. In aceeasi perioada e adus la Pitesti, Gheorghe Bagu, care era in ultimul an de facultate si care fusese retinut dupa ce unul dintre prietenii sai l-a denuntat ca la o petrecere a participat la discutii impotriva Partidului Comunist. A primit doi ani de inchisoare.
Metode de reeducare inventate de sovietici
"M-a varat intr-o camera mare fara foc, fara nimic. Erau numai fecale pe jos, ceva de nedescris. M-a impins acolo in intuneric, nu se vedea nimic”, povesteste Bagu despre prima zi in penitenciar. Acolo l-a intalnit pe Gelu Gheorghiu, un student la Politehnica ce fusese arestat pentru ca adapostise in casa lui mai multi membri ai Fratiilor de Cruce. Tot la Pitesti a fost adus si Radu Ciuceanu, arestat in septembrie 1948 deoarece cu un an inainte initiase si condusese o grupare anticomunista afiliata la grupul de rezistenta armata condus de Iancu Carlaont.
La Pitesti, ca si la Suceava, Turcanu isi continua activitatea de informator, dar nivelul scazut de informatii trimis catre Securitate determina sefii sa-i dea mana libera sa foloseasca orice mijloace pentru a-si atinge scopul. Metoda reeducarii folosind alti detinuti apartine pedagogului rus Anton Makarenko, care se baza totusi pe munca in colectiv si mai putin pe bataie.
Bataia, argumentul suprem
Pe 6 decembrie 1949, in camera 4 spital, Turcanu organizase o actiune prin care detinutii sa-si spuna parerile despre noul regim. Gheorghe Bagu isi aminteste ca a luat cuvantul in acea zi. "Le-am spus: mai am venit aici, am gresit cu totii, sa ne reeducam, sa scapam. Dar ei nu au vrut sa accepte. Unul, il chema Bej parca, preot, tanar de tot, un student la Teologie, ce-o fi facut ca pe ala a inceput sa il bata, i-a umflat capul, l-a desfigurat complet.” Acela a fost momentul care a declansat bataia generala. Sustinatorii lui Turcanu au scos ciomege de sub paturi si au inceput sa-i loveasca pe ceilalti, primind imediat ajutorul gardienilor.
"Directorul a venit si i-a pus pe toti pe ciment si cu pielea goala sa stea pe ciment si cu fata in jos. Si directorul cu vreo trei gardieni si Turcanu bateau ca la fasole, pana i-a facut numai sange pe toti, pe dusumele. Si ei racneau si cand auzeam ca racnesc in halul ala, de moarte racneau, mie de la celula 7 imi tremura sufletul”, isi aminteste Gheorghe Bagu.
Cateva zile mai tarziu, de Craciun, in camera 4 se cantau colinde. La un moment dat a intrat Turcanu si a strigat: "Pe ei!" Detinutii loveau alti detinuti, cerand informatii despre activitatea lor anti-partid. Dupa doua zile de batai ingrozitoare, multi nu mai puteau sa mearga si nici nu mai stiau ce spun.
"Avea ochii unui asasin"
In inchisoare, Turcanu avea un regim special. Avea acces la toate celulele, decidea locul de detentie al noilor veniti, iar conducerea si gardienii il protejau. "Ce m-a surprins la el", isi aminteste Radu Ciuceanu, „era culoarea ochilor - avea ochii unui asasin. Am observat la el un comportament paranoic”. Turcanu „avea o dementa criminala”, confirma si alti supravietuitori. Tehnicile de tortura inventate de Turcanu si ai lui nu se mai folosisera nicaieri in lume pana atunci: genuflexiuni cu mainile sus pana lesinau, erau bagati cu capul in hardaul cu fecale pana la sufocare si scosi in ultimul moment. Dupa ce-si reveneau erau varati din nou. Erau pusi pe marginea patului cu privirea fixata spre degetul mare timp de 16 ore. Daca miscau, erau loviti.
La toaleta erau lasati sa stea doar 20 de secunde. Ii culcau pe ciment, iar alti 15-20 de detinuti se urcau peste ei. Erau pusi sa stea pe ciment si sa se uite la bec 24 de ore. Aceea era si pozitia in care mancau. Alti detinuti erau pusi sa se bata cap in cap pana la lesin. Victimele nu mai erau in stare sa reactioneze asa ca cei mai multi faceau mecanic ce li se cerea, iar vietile lor se desfasurau intre batai si scrierea declaratiilor. Nu exista timp de odihna.
