Și-a schimbat viața după ce l-a găsit pe Dumnezeu. Transformarea prin care a trecut

×
Codul embed a fost copiat

De Duminica Învierii, vă invităm să urmăriți o ediție specială ”România, te iubesc”, de suflet!

Duminică dimineaţa, Aleea Politehnicii, numărul 7. La umbra unor blocuri turn, Biserica Pogorârea Sfântului Duh e luată cu asalt. Oameni cu prunci în braţe, copii de toate vârstele, tineri şi bătrâni vin aici din tot Bucureştiul. În faţa altarului, un preot îi strânge pe fiecare în parte la piept, îi mângâie, îi ascultă, le zâmbeşte şi vorbeşte.

Preot: ”Uneori, cearta se stinge de la sine, dacă omul are înţelepciunea să tacă. Găseşte tonul potrivit şi poţi să spui orice.

Şi se roagă pentru ei.

La o aruncătură de băţ de acest loc, chiar în curtea Politehnicii, Biserica Sfântul Grigorie Palama este plină. Şi aici sunt foarte mulţi tineri şi mulţi copii. Locul e luminat doar cu lumânări, iar la sărbătorile mari candelabrul uriaş e mişcat ca într-un dans al îngerilor în jurul tronului pe care stă Dumnezeu. Este un spaţiu care aminteşte de bisericile ridicate pe muntele Athos.

Citește și
ciorba de miel, retete de Paste
Cea mai gustoasă ciorbă de miel pentru masa de Paște. Rețeta unui bucătar cunoscut

Duminică, la ”România, te iubesc!” aflăm ce i-a atras pe oameni în aceste locuri şi ce îi face să vină aici în fiecare duminică.

Visarion Alexa, preot: ”Trăiţi ce se întâmplă acum. Staţi de vorbă cu un om. Vorbiţi cu el. Ieşi la un fim. Vezi filmul ăla. Eşti pe Facebook. Stai pe Facebook. Ia lucrurile în serios.

Trăiți-vă viaţa, fraţilor. Trăiţi-o. Cum vreţi voi. Un singur lucru să faceţi: faţa către Dumnezeu.

Bărbat: ”Eu simt, nu cred, simt că părintele e un părinte, este un părinte cu har.

Duminică, îl cunoaştem şi pe Florin Dobre, care şi-a schimbat viaţa după ce l-a găsit pe Dumnezeu. Acum, îşi convinge şi prietenii să-l urmeze.

Florin Dobre: ”S-au lăsat de multe. Lucruri care păreau fireşti în societate. Dar mi-am dat seama că postul şi ortodoxia este cea mai bună versiune a omului. Eu sunt cea mai bună versiune faţă de acum 10 ani, sunt mult mai liniştit.

Mi-am dat seama că nu mai ştiu ce e acum, nu mai eşti stresat, acum scapi de tensiunea pe care noi o denumim stres. Dorm liniştit noaptea.

În biserica dintre betoane, comunitatea a devenit o mare familie, în care cei cu probleme sunt ajutaţi să treacă peste greutăţi şi să meargă mai departe. GIP este grupul de intervenţie parohială, iar Kingsman este grupul pus în slujba nevoiaşilor.

Şi astfel de exemple sunt multe. Cum îţi găseşti liniştea între betoane, cum ajungi un om mai bun şi mai ales cum îl găseşti pe Dumnezeu sunt întrebări la care primim răspuns duminică, la România, te iubesc!

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Rețeta de pască a lui chef Sorin Bontea. Cum se prepară cea mai delicioasă pască pentru Paște. Secretul care face diferența
Rețeta de pască a lui chef Sorin Bontea. Cum se prepară cea mai delicioasă pască pentru Paște. Secretul care face diferența

Dacă vrei să încerci o pască delicioasă, rapidă și fără aluat, rețeta lui Chef Sorin Bontea este alegerea perfectă. Cu ingrediente simple și un timp de preparare redus, această pască devine un desert ideal pentru masa de Paște.  

Cea mai gustoasă ciorbă de miel pentru masa de Paște. Rețeta unui bucătar cunoscut
Cea mai gustoasă ciorbă de miel pentru masa de Paște. Rețeta unui bucătar cunoscut

Masa de Paste este plina in fiecare an de bunatati, iar ciorba de miel nu lipseste din meniul gospodinelor. Avem pentru tine o reteta de Paste delicioasa pentru ciorba de miel, pe care o poti prepara foarte simplu si rapid.

Câți bani au scos românii din buzunare pentru masa de Paște
Câți bani au scos românii din buzunare pentru masa de Paște

Principala destinaţie pentru vacanţa de Paşte a românilor rămâne şi în acest an România, arată un studiu realizat de platforma de rezervări HotelGuru.ro.

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim. Momentul, transmis Live pe Facebook. VIDEO
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim. Momentul, transmis Live pe Facebook. VIDEO

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a aprins, sâmbătă după-amiază, după un ritual care a durat aproape două ore.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.