(P) Grupul Carmistin a organizat „Contextul economic și legislativ pentru dezvoltarea sectorului suinelor în România”

advert
StirilePROTV

Grupul Carmistin, reprezentat de Iustin Paraschiv și Asociația Fermierilor din România a organizat la început de 2023 conferința “Contextul economic și legislativ pentru dezvoltarea sectorului suinelor în România”.

În cadrul acestei conferințe s-a lansat o dezbatere în ceea ce privește identificarea unor soluții financiare și legislative în vederea reactivării industriei producătoare de carne de porc în România.

O relansare a acestei industrii va crea premisele obținerii unei producții naționale capabile să acopere necesarul de pe piața internă.

Pentru a îndeplini acest obiectiv strategic național, este nevoie de o viziune puternică și o implicare colectivă în ceea ce privește dezvoltarea unui plan de investiții necesar României. Acest lucru va implica atât susținere financiară a Uniunii Europene, sprijin din partea Guvernului și al instituțiilor bancare, cât și investiții semnificative garantate de companii.

La această conferință au fost invitați reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului, precum și membri ai mediului asociativ și de afaceri, alături de reprezentanții principalelor bănci din România, interesate de finanțarea sectorului.

Citește și
p
(P) Culoare, stil, vibe: riile care transformă orice look

Printre aceste instituții bancare menționăm:

Ø BCR

Ø CEC Bank

Ø OTP Bank

Ø EximBank

Ø First Bank

Ø Intesa Sanpaolo Bank

Ø ING Bank

Ø Garanti Bank

Ø BERD

Ø Alpha Bank.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, la conferința Carmistin și AFR: “Lucrăm la un program de finanțare de peste 1 miliard euro pentru susținerea producătorilor români de hrană”

Relansarea industriei producătoare de carne din România într-un mod care să permită valorificarea sigură a resurselor avute la dispoziție necesită un plan strategic de acțiune puternic și responsabilitate colectivă.

În ciuda potențialului ridicat pe care îl are România, rezultatele din sectorul alimentar sunt modeste. Fabricile românești nu reușesc să acopere deficitul comercial. Pe acest segment alimentar, produsele cu cele mai mari deficite comerciale sunt: carnea, laptele, fructele și legumele.

Această situație delicată a fost pe larg discutată în cadrul conferinței, președintele Asociației Fermierilor din România subliniind necesitatea găsirii unor soluții viabile care să răspundă nevoilor sectorului alimentar.

În acest sens, ministrul Finanțelor, Dl. Adrian Câciu a reafirmat în cadrul conferinței angajamentul statului român de a susține sectorul suinelor prin intermediul unor programe puternic consolidate. Acestea vor fi adăugate la cele existente în cadrul fondurilor europene.

În plus, oficialul a punctat că măsurile guvernamentale curente vor fi completate de noi inițiative de finanțare, aliniate mult mai bine cerințelor pieței interne. În acest fel, se vor crea premisele pentru o creștere durabilă a sectorului, aceasta contribuind, la rândul ei, la consolidarea economiei naționale și asigurarea securității alimentare a țării.

De asemenea, în cadrul evenimentului s-a subliniat importanța implicării reprezentanților instituționali și a celor din mediul economic în direcția promovării unei politici coerente și eficiente de sprijinire a producției autohtone, pentru a reduce dependența de importuri și consolida poziția României pe piața europeană a produselor alimentare.

Oficialul a îndemnat participanții să profite de oportunitățile actuale în ceea ce privește posibilitățile de finanțare. Acestea trebuie valorificate în piață și reflectate în dezvoltarea acesteia.

În prezent, lucrăm la un program de finanțare de peste 1 miliard euro vizând susținerea producătorilor români, în special partea de procesare hrană - de la procesarea cărnii de porc, la cea de pui dar și lactate, astfel încât producătorii români să poată beneficia de costuri de producție cât mai reduse”, a declarat ministrul Finanțelor, în cadrul conferinței.

Este crucial ca toți actorii din industria de producție să colaboreze pentru a valorifica la maximum resursele disponibile și a sprijini dezvoltarea sectorului agribusiness în ansamblul său.

Președintele Grupului Carmistin, Iustin Paraschiv, a subliniat importanța investițiilor continue în sectorul zootehnic

În cadrul conferinței, antreprenorul Iustin Paraschiv, președintele Grupului Carmistin, poziționat la momentul actual între primii trei producători români de carne a subliniat importanța investițiilor în sectorul zootehnic.

· ”În ultimele două decenii, Grupul Carmistin a investit continuu în zootehnie, inclusiv în industria producătoare de carne de porc și tocmai de aceea cred că România are un potențial imens de a recupera și chiar de a deveni lider european în sectorul agribusiness”, a declarat Președintele Grupului Carmistin, în cadrul conferinței.

Aceste investiții s-au concentrat în principal pe îmbunătățirea proceselor de producție, implementarea unor tehnologii inovatoare și modernizarea infrastructurii existente.

De asemenea, președintele Grupului Carmistin, Iustin Paraschiv, a punctat rolul cheie al acestor investiții și a evidențiat beneficiile aduse de acestea fermierilor și consumatorilor de produse alimentare.

De-a lungul timpului, Carmistin a demonstrat angajamentul său față de dezvoltarea durabilă a sectorului zootehnic, realizând pași importanți pentru a contribui la creșterea competitivității industriei românești de carne de porc.

Prin strategii de dezvoltare puternice, susținute de un plan investițional coerent, Carmistin a devenit în prezent un important jucător în sectorul agribusiness. În plus, Carmistin este dedicat îmbunătățirii constante a standardelor de calitate și siguranță alimentară, prin utilizarea celor mai bune practici și tehnologii inovatoare disponibile.

Toți cei prezenți la această conferință au fost de acord că o abordare strategică și un angajament colectiv sunt esențiale pentru a sprijini sectorul producător de carne de porc și a garanta securitatea alimentară a României.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Culoare, stil, vibe: riile care transformă orice look
(P) Culoare, stil, vibe: riile care transformă orice look

Un look complet nu înseamnă doar hainele potrivite, ci se construieşte pe bază mai multor elemente, de la rii, încălţăminte şi până la coafura şi/sau make-up.

(P) Spații comerciale pentru toate buzunarele: ce găsești la licitație pe Azitis.com
(P) Spații comerciale pentru toate buzunarele: ce găsești la licitație pe Azitis.com

Investițiile imobiliare au fost, pentru mult timp, asociate doar cu marii jucători din piață – acei investitori cu bugete consistente și acces la informații privilegiate. Însă, în ultimii ani, lucrurile s-au schimbat radical.

(P) Descoperă beneficiile crioterapiei pentru recuperarea musculară
(P) Descoperă beneficiile crioterapiei pentru recuperarea musculară

Există momente în care simți că oricât ai încerca să-ți refaci energia, corpul rămâne într-o stare de uzură fină, greu de descris, dar ușor de simțit.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.