(P) Păreri PEFOC - cum se protejează de fum sticla focarului de șemineu?

advertorial

Construirea unui semineu pe lemne care să reziste pe termen lung și să livreze căldura de care are nevoie căminul tău la parametri optimi de siguranță și confort, presupune priceperea unui profesionist cu ani de experiență în domeniu.

Întreținerea corespunzătoare, curățarea periodică, dar și alimentarea corectă cu lemne, sunt printre cele mai importante sfaturi pe care ni le oferă meșterii cu peste 20 de ani de activitatea în domeniul soluțiilor de încălzire alternativă de la PEFOC. Doar în acest fel, te poți asigura că aspectul șemineului tău va rămâne neschimbat peste ani, iar funcționalitatea acestuia nu va fi afectată o dată cu trecerea timpului.

Pentru a construi un șemineu este esențial să alegi materiale calitative. Dintre toate componentele, focarul și coșul de fum sunt cele mai importante. De aceea, trebuie să acorzi atenție calității acestora, precum și modului în care sunt montate.

Iar dacă ai deja un șemineu și te deranjează aspectul geamului din sticlă al focarului, care se afumă prea des, una dintre cauze poate fi legată chiar de montajul necorespunzător. Dar ce înseamnă un montaj care nu a fost realizat corect? Meșterii sibieni ne oferă câteva răspunsuri la această întrebare, care te vor ajuta să identifici principalele cauze pentru care se afumă sticla șemineului tău:

Alegerea corespunzătoare a unui coș de fum de calitate superioară

Citește și
Violență domestică
(P) 14 cazuri de violență domestică pe oră în România în primele luni din 2025. Educația parentală timpurie poate salva vieți

Coșul de fum se alege în funcție de sursa care se racordează la acesta: un șemineu pe lemne, o sobă sau un termoșemineu. Cu excepția unui semineu decorativ electric sau cu bioethanol, fiecare dispozitiv de încălzire are nevoie de un sistem de evacuare, precum un coș de fum ceramic, coș de fum din inox, cărămidă sau a unuia șamotat profesional.

Dimensionarea greșită a coșului de fum

Atunci când dimensiunile coșului de fum nu sunt corecte, pot apărea efecte nedorite. Astfel, coșul de fum trebuie ales ținând cont de tipul, mărimea și puterea focarelor de șemineu, precum și de înălțimea locuinței. În cazul în care coșul de fum este dimensionat și poziționat greșit, sticla șemineului se va afuma. De asemenea, fumul va pătrunde în încăpere, ceea ce poate fi periculos inclusiv pentru siguranța familiei.

Reducerea canalului de evacuare

În cazul în care canalul de evacuare este acoperit cu depuneri de funingine, acesta își reduce dimensiunile și contribuie la îngreunarea tirajului în timpul arderii, dar și la afumarea sticlei pe interior.

Mai multe surse de căldură la același coș de fum

Racordarea mai multor surse de căldură, de exemplu: șemineul, centrala termică și soba nu este recomandată de către specialiști și producători.

Devierile coșului de fum

Chiar și în cazul performantelor cosuri de fum brasov, acolo unde există devieri ale canalului de evacuare tirajul șemineului este afectat, rezultând depuneri de funingine care se vor acumula în timp pe sticla focarului.

Așadar, trebuie să te asiguri că fiecare componentă este bine aleasă și montată corespunzător. Tocmai de aceea este important să apelezi doar la specialiști în domeniu și să citești cu atenție instrucțiunile de utilizare ale șemineului. Apelând la produsele și serviciile meșterilor Pefoc.ro te vei bucura de profesional și garanția unui șemineu perfect funcțional. Doar în acest fel te vei putea ține departe, pe tine, căminul și membrii familiei tale, de pericolul incendiilor sau a intoxicațiilor accidentale de fum.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) 14 cazuri de violență domestică pe oră în România în primele luni din 2025. Educația parentală timpurie poate salva vieți
(P) 14 cazuri de violență domestică pe oră în România în primele luni din 2025. Educația parentală timpurie poate salva vieți

În primele 4 luni ale anului 2025, au avut loc, în medie, aproximativ 14 cazuri de violență domestică pe oră în România.

(P) Cum îți poate economisi timp un robot de bucătărie: trucuri pentru mese rapide și sănătoase
(P) Cum îți poate economisi timp un robot de bucătărie: trucuri pentru mese rapide și sănătoase

Într-o lume în care timpul este cel mai prețios bun, bucătăria poate deveni un loc tensionat dacă nu te organizezi corespunzător.

(P) Evenimentul „Red Bull Showrun by ALUMIL”: spectacolul impresionant de sport motorizat la Atena!
(P) Evenimentul „Red Bull Showrun by ALUMIL”: spectacolul impresionant de sport motorizat la Atena!

Asigurați-vă un loc la evenimentul inegalabil al anului în materie de sporturi motorizate!

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.