AfterHills 2018, a doua seară. Oamenii au venit cu pălării cu leduri sau deghizaţi în unicorni

×
Codul embed a fost copiat

Muzica și tehnologia i-au unit pe cei peste 40 de mii de oameni prezenți la a doua seară a festivalului AfterHills, organizat la Iași.

Ritmurile electrizante, mișcările energice și ținutele inedite au fost ingredientele unei petreceri în aer liber greu de uitat. În plus, organizatorii le-au pus la dispoziție spectatorilor o aplicație cu ajutorul căreia fotografiile lor pot ajunge pe marile ecrane de lângă scenă.

Odată cu lăsarea întunericului, cei de la Dubioza Kolectiv au urcat pe scenă şi au dat startul distracţiei. Cu un scop bine stabilit, spectatorii s-au lăsat purtaţi de ritmurile electrizante şi s-au bucurat de atmosfera de festival.

În timp ce unii s-au străduit să iasă în evidenţă prin paşii de dans, câţiva petrecăreţi au vrut să se facă remarcaţi prin ţinute inedite. De pildă, acest tânăr a vrut să fie sigur că nu se va pierde în mulţime cu o pălărie cu leduri:

Greu de ignorat a fost şi această tânără îmbrăcată în unicorn.

Citește și
afterhills
Afterhills 2018. Mii de oameni în prima zi de festival. Un balon cu aer cald, atracția serii

Pentru că experienţa festivalului să fie una de neuitat, organizatorii au lansat o aplicaţie. Cei prezenţi se pot fotografia, apoi îşi pot vedea pozele pe ecranele mari de lângă scenă. Distracţia continuă şi sâmbătă în Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Doi DJ care ar fi mixat la festivalul Afterhills, prinși cu droguri pe aeroportul din Iași
Doi DJ care ar fi mixat la festivalul Afterhills, prinși cu droguri pe aeroportul din Iași

Doi DJ olandezi care au mixat la festivalul Afterhills au fost prinși, pe Aeroportul din Iași, cu droguri asupra lor. Artiștii au fost duși la sediul DIICOT pentru audieri.

Afterhills 2018. Mii de oameni în prima zi de festival. Un balon cu aer cald, atracția serii
Afterhills 2018. Mii de oameni în prima zi de festival. Un balon cu aer cald, atracția serii

La Iaşi s-a dat joi seară startul celui mai mare festival de muzică din nord-estul României, care ţine până duminică.

Festivalul Afterhills a început la Iaşi. Ce record mondial se va înregistra
Festivalul Afterhills a început la Iaşi. Ce record mondial se va înregistra

Joi seară a început la Iaşi cel mai mare festival de muzică în aer liber din nord-estul României: ''After hills''. Artişti români şi internaţionali vor urca pe 10 scene şi îi vor încânta, timp de 4 zile, pe spectatori cu ritmuri de hip-hop ori dubstep.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.