Alexandra Daddario este însărcinată. Actrița din „The White Lotus” așteaptă primul copil cu soțul ei, Andrew Form

Alexandra Daddario
Profimedia

Alexandra Daddario, actrița în vârstă de 38 de ani, cunoscută pentru rolul său din „The White Lotus” este însărcinată și așteaptă primul său copil cu soțul ei, Andrew Form.

„Simt că de această dată va fi bine, totul va merge cum trebuie și vom fi sănătoși, nu ar trebui să mă plâng”, a declarat actrița într-un interviu pentru Vogue.

Chiar dacă vedeta a spus că este încântată să își extindă familia cu Form, ea a mărturisit că i-a fost greu să proceseze vestea sarcinii. Ea a mărturisit că a mai fost însărcinată, însă a suferit un avort spontan.

„Este greu și complicat, așa că nu vreau să fiu prea specifică. Aceste tipuri de pierderi și traume sunt foarte greu de explicat dacă nu ai trecut prin ele. Chiar mă identific cu toate femeile care au trecut prin astfel de lucruri într-un mod pe care nu l-am înțeles pe deplin înainte. Este foarte, foarte dureros”.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Avocatul din Iași care și-a ucis iubita însărcinată acum trei ani și-a primit pedeapsa. A aruncat-o de la etajul 6
Avocatul din Iași care și-a ucis iubita însărcinată acum trei ani și-a primit pedeapsa. A aruncat-o de la etajul 6

Avocatul Sebastian Felecanu, din Iași, care și-a ucis iubita însărcinată în urmă cu trei ani, a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.

O tânără însărcinată a fost bătută de iubit într-o parcare din Ploiești. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale
O tânără însărcinată a fost bătută de iubit într-o parcare din Ploiești. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale

O tânără însărcinată care era bătută de iubit într-o parcare din municipiul Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, ei fiind alertaţi de ţipetele femeii.

 

O femeie însărcinată a fost agresată de concubin pe holurile Spitalului Judeţean Galaţi
O femeie însărcinată a fost agresată de concubin pe holurile Spitalului Judeţean Galaţi

O femeie însărcinată a fost agresată de concubinul său pe holurile Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, pe numele lui fiind deschis dosar penal pentru violenţă în familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, informează vineri IPJ Galaţi.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.