Boala de care suferă fratele ducesei de Cambridge: „Cancer al minții”

James Middleton
Getty

James Middleton a declarat că se luptă de mai mulți ani cu depresia, iar în ultimul an a fost diagnosticat și cu tulburarea de deficit de atenție.

Într-un editorial pentru Daily Mail, James Middleton, fratele mai mic al lui Kate, ducesa de Cambridge, a mărturisit că a suferit ani la rândul din cauza depresiei, descriind chinurile prin care trecea zilnic.

“Nu puteam să comunic, nici măcar cu familia sau cu prietenii apropiați. Toate culorile și emoțiile s-au scurs din viața mea, totul a devenit gri”.

„Știu că duc o viață plină de privilegii, dar asta nu m-a ferit de depresie. E foarte complicat să descriu condiția mea. Nu era vorba de tristețe, ci de ceva mult mai grav. Depresia este ca o boală gravă, ca un cancer al minții”.

„Exiști fără scop sau direcție. Nu mai simțeam fericirea, bucuria, ci doar anxietate. În ciuda stării mele nu m-am gândit la suicid, însă mă săturasem să trăiesc așa. Credeam despre mine că sunt un eșec total”.

Citește și
Ducele și ducesa de Cambridge au prezentat felicitările de Crăciun
Ducele și ducesa de Cambridge au prezentat felicitările de Crăciun

„În decembrie 2017 am decis să iau atitudine. M-am izolta la munte, alături de câinele meu. Așa mi-am dat seama că singur nu mai pot face față bolii și că am nevoie de ajutor pentru a ieși din întunericul care mă cuprinsese.”

„De asemenea, în 2017 am fost diagnosticat și cu ADD. A fost o revelație. Acest diagnostic explica atât de multe în ceea ce privea starea mea. Am reușit să cer ajutorul de care chiar aveam nevoie”.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Scandalul Cambridge Analytica și căderea Bitcoinului, cele mai mari controverse din domeniul IT în 2018
Scandalul Cambridge Analytica și căderea Bitcoinului, cele mai mari controverse din domeniul IT în 2018

Anul care se apropie de sfârşit a fost plin de controverse în lumea tehnologiei. Utilizatorii au aflat că Facebook nu prea are grijă de datele lor, care ajung să fie folosite în scopuri politice sau comerciale.

Ducele și ducesa de Cambridge au prezentat felicitările de Crăciun
Ducele și ducesa de Cambridge au prezentat felicitările de Crăciun

Membrii familiei regale britanice au dat vineri publicităţii fotografiile pe care le vor trimite anul acesta drept felicitări de Crăciun.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.