Cartea Junglei, o nouă ecranizare, în variantă 3D. Când și cum poate fi văzut filmul

×
Codul embed a fost copiat

Cartea Junglei primeşte o nouă ecranizare, în 3D, cu o distribuţie încărcată de vedete. Christian Bale şi Cate Blanchett, actori laureaţi cu Oscar, dau voce animalelor din viaţa lui Mowgli.

Filmul a fost cumpărat de Netflix de la gigantul Warner Brothers, aşa că va fi lansat doar în câteva cinematografe.

Christian Bale şi-a adus soţia la pemiera de la Los Angeles. Actorul, care îi dă voce panterei Bagheera, s-a declarat fericit să joace într-un film la care se pot uita şi cei doi copii ai săi. Starul i-a asigurat pe adulţi că nici ei nu se vor plictisi. Mai ales că regizorul Andy Serkis a scos în evidenţă o temă relevantă pentru vremurile în care trăim: felul cum oamenii distrug încet, încet planeta.

Christina Bale, actor: "Elementul nou adus de Andy Serkis e faptul că oamenii conştientizează, spre deosebire de vremurile lui Kipling (n.r. autorul cărţii), că au o putere asemănătoare cu cea a zeilor şi pot decide soarta animalelor din junglă."

Pelicula prezintă o variantă mai întunecată a Cărţii Junglei, roman lansat în 1894 de autorul Rudyard Kipling, despre un băieţel crescut în junglă de o haită de lupi. Alte teme importante sunt abandonul şi familia.

Citește și
Jafar Panahi
Cannes 2025. Filmul iranian ”It Was Just an Accident”, realizat în clandestinitate, a câștigat trofeul Palme d'Or

Andy Serkis, regizor şi actor: "Am vrut să facem o poveste care se învârte în jurul lui Mowgli. E vorba de o complexă şi emoţionantă călătorie de auto-descoperire. E vorba de o lume prinsă între trecut şi un viitor în schimbare."

Rolul cu Mowgli este jucat de un actor american cu origini indiene, în vârstă de 14 ani. Benedict Cumberbatch îi dă voce tigrului Shere Kan, Andy Serkis, ursului Baloo şi Cate Blanchett, lui Kaa.

Mowgli va fi lansat online şi în câteva cinematografe din Statele Unite şi Marea Britanie, pe 7 decembrie. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Cel mai recent film al regizorului Florin Șerban, în cinematografe din 5 decembrie
Cel mai recent film al regizorului Florin Șerban, în cinematografe din 5 decembrie

După „Eu când vreau să fluier, fluier”, distins în 2010 cu Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin și „Box”, câștigător al premiului FIPRESCI în 2015 la Karlovy Vary, regizorul Florin Șerban propune un nou proiect, „Dragoste 1. Câine”.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.