Cele mai bune momente de la Oscar 2023. De la Lady Gaga fără machiaj la măgărușul de pe scenă și umorul lui Hugh Grant

Jimmy Kimmel Oscar
Getty

Cea de-a 95-a gală a Premiilor Oscar nu a avut momente ieșite din comun, așa cum au fost în alți ani, dar a impresionat printr-o serie de momente emoționante și glume bune spuse pe scenă.  

 

Reîntâlnire după 20 de ani pe scena Oscarurilor

Ceremonia de duminică a fost o oportunitate pentru Ke Huy Quan să-l reîntâlnească pe vechiul său prieten, Harrison Ford.

Quan, care a jucat alături de Ford în Indiana Jones și Templul Morții, când era copil, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar. După ce Everything Everywhere a câștigat premiul pentru cel mai bun film, el s-a grăbit pe scenă și l-a îmbrățișat pe fostul său coleg de distribuție, care a prezentat premiul, scrie BBC News.

Lada Gaga fără machiaj

Lada Gaga a ajuns la gala Oscar într-o superbă rochie neagră Versace cu o talie joasă, transparentă. Când a urcat pe scenă să interpreteze piesa cu care a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună melodie originală, a ales să se demachieze și să se îmbrace simplu, într-un tricou și o pereche de blugi.

Citește și
Untold
UNTOLD marchează 10 ani cu o inițiativă unică în Europa. O lojă senzorială pentru copiii cu autism, pe Cluj Arena

Lady gaga

Cântăreața a vrut să lase doar vocea ei să conteze în timpul interpretării și momentul a creat un impact puternic, mai ales după apariția de pe covorul roșu.

Glumele lui Hugh Grant despre beneficiile cremei hidratante

Umorul actorului britanic Hugh Grant a fost bine primit de publicul de la Dolby Theatre. Când a prezentat premiul pentru cea mai bună scenografie împreună cu colega sa de distribuție din filmul „Patru nunți și-o înmormântare”, Andie MacDowell, Grant a glumit: "Scopul acestei prezentări are două aspecte. Primul este de a sublinia importanța vitală a unei creme hidratante bune. Andie a folosit una în fiecare zi din viața ei, eu nu am făcut-o". Grant a făcut apoi semn cu mâna spre MacDowell, spunând: "Încă uimitoare." Apoi și-a făcut semn spre el însuși: "Practic un scrot".

Omagiul adus de John Travolta pentru Olivia Newton John

John Travolta a prezentat momentul In Memoriam pentru figurile de la Hollywood care au murit anul trecut, iar cu lacrimi în ochi i-a adus un omagiu emoționant colegului său din Grease, Olivia Newton John. "Rămânem în continuare fără speranță devotați ție", a spus Travolta, referindu-se la melodia iconică interpretată de Newton John.

JOhn Travolta Oscar

Gluma lui Jimmy Kimmel despre palma lui Will Smith

Așa cum anunțase înainte de gală, Jimmy Kimmel a vorbit în discursul său din deschidere și despre palma dată de Will Smith lui Chris Rock, gazda de anul trecut a Oscarurilor. "Vrem să vă distrați, să vă simțiți în siguranță și, cel mai important, vrem să mă simt eu în siguranță. Deci, avem regului stricte", a spus Kimmel.

„Dacă cineva din acest teatru comite un act de violență în orice moment al spectacolului, i se va acorda Oscarul pentru cel mai bun actor și i se va permite să ții un discurs de 19 minute. Dar serios, Academia are pregătită o echipă de criză. Dacă se întâmplă ceva imprevizibil sau violent în timpul spectacolului, stați acolo și nu faceți absolut nimic. Poate doar să îmbrățișați atacatorul", a continuat Kimmel.

Măgărușul de pe scena Oscarurilor

Într-un moment de omagiu pentru filmul irlandez Banshees of Inisherin, Jimmy Kimmel a adus pe scenă un măgar. "Este un măgar certificat de sprijin emoțional. Cel puțin asta i-am spus companiei aeriene ca să o aducem din Irlanda. Dacă vă simțiți triști sau aveți nevoie de o îmbrățișare...", a glumit Kimmel.

Magarus Oscar 2023

Cocaine Bear

Elizabeth Banks a prezentat premiul pentru cele mai bune efecte vizuale însoțită de un grizzly foarte agitat. "Am regizat recent filmul Cocaine Bear și fără efecte vizuale, așa ar arăta ursul", a glumit Banks.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
UNTOLD marchează 10 ani cu o inițiativă unică în Europa. O lojă senzorială pentru copiii cu autism, pe Cluj Arena
UNTOLD marchează 10 ani cu o inițiativă unică în Europa. O lojă senzorială pentru copiii cu autism, pe Cluj Arena

Ediția aniversară UNTOLD aduce o premieră pentru România și Europa. În parteneriat cu Fundația Neuroatipic, va fi amenajată o lojă senzorială pe Cluj Arena, destinată copiilor și tinerilor cu tulburări de neuro-dezvoltare.

Cursă contracronometru pentru a prinde un bilet la concertul Metallica din 2026. Câți fani s-au pus în „coada virtuală”
Cursă contracronometru pentru a prinde un bilet la concertul Metallica din 2026. Câți fani s-au pus în „coada virtuală”

Aproape toată ziua a fost o cursă contracronometru pentru cei care au sperat să prindă un bilet la concertul pe care trupa Metallica îl va susține anul viitor în București.

Fanii Metallica, revoltați de modul în care se vând biletele pentru concertul de la București. ANPC-ul, pus să intervină
Fanii Metallica, revoltați de modul în care se vând biletele pentru concertul de la București. ANPC-ul, pus să intervină

Peste o sută de persoane au reclamat deja că nu au putut cumpăra bilete la concertul Metallica de anul viitor, iar comisarii ANPC primesc în continuare reclamaţii pe aceeaşi temă şi au dispus verificări.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.