Jennifer Aniston divorțează, după doi ani și jumătate de la căsătoria cu Justin Theroux

×
Codul embed a fost copiat

Jennifer Aniston, îndrăgita actriţă din serialul „Prietenii tăi", este din nou singură.

Vedetă de 49 de ani şi soţul ei, actorul Justin Theroux, în vârstă de 46 de ani, au anunţat că se despart după doi ani şi jumătate de căsnicie. Au transmis vestea prin purtătorul lor de cuvânt, ca să oprească din faşă zvonurile privind mariajul lor.

Cei doi au adăugat că, deşi relaţia lor amoroasă s-a stins, îi leagă în continuare o prietenie caldă. Aniston şi Theroux s-au cunoscut pe platourile de filmare şi erau împreună din 2012.

„Decizia a fost una comună, luată la finalul anului trecut. Suntem doi prieteni buni care au decis să nu mai fie un cuplu, dar care vor continua să păstreze relația de prietenie. Orice altceva apare în ziare, nu are nicio treabă cu noi. E o poveste fictivă a altcuiva. Suntem determinați să păstrăm respectul și iubirea pe care ni le purtăm unul celuilalt”, precizează cuplul în comunicat.

Aniston a mai fost căsătorită timp de 5 ani cu Brad Pitt.

Citește și
jennifer aniston si brad pitt
Brad Pitt si Jennifer Aniston au reluat legatura dupa divortul actorului. Ce mesaje si-au transmis
Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Jennifer Aniston și Justin Theroux vor deveni părinți. Cuplul ar fi apelat la o mamă surogat
Jennifer Aniston și Justin Theroux vor deveni părinți. Cuplul ar fi apelat la o mamă surogat

Jennifer Aniston și Justin Theroux așteaptă primul copil. Actorii urmează să devină părinți cu ajutorul unei mame surogat, scrie ziarul spaniol ABC citat de Agerpres.

Brad Pitt si Jennifer Aniston au reluat legatura dupa divortul actorului. Ce mesaje si-au transmis
Brad Pitt si Jennifer Aniston au reluat legatura dupa divortul actorului. Ce mesaje si-au transmis

Fanii lui Jennifer Aniston si multi dintre cei care il simpatizeaza pe Brad Pitt se pot bucura de ultima stire care ii vizeaza pe cei doi actori: ei au reluat comunicarea pe internet din 11 februarie, data cand Jen a implinit 48 de ani.

Jennifer Aniston revine pe marile ecrane in
Jennifer Aniston revine pe marile ecrane in "Office Christmas Party", o comedie plina de staruri. Cand se lanseaza in Romania

Cinefilii sunt invitati la un film de sezon. La New York tocmai a avut premiera comedia "Office Christmas Party", cu o distributie plina de staruri.

Prima reactie a lui Jennifer Aniston despre divortul lui Brad Pitt.
Prima reactie a lui Jennifer Aniston despre divortul lui Brad Pitt. "Asta e karma pentru tine"

Jennifer Aniston ar fi incantata de faptul ca Brad Pitt si Angelina Jolie divorteaza, scrie presa tabloida din SUA, citand surse din anturajul actritei.

Jennifer Aniston si-a socat fanii. Actrita a inceput sa planga cand si-a adus aminte de despartirile din trecut. VIDEO
Jennifer Aniston si-a socat fanii. Actrita a inceput sa planga cand si-a adus aminte de despartirile din trecut. VIDEO

Jennifer Aniston a izbucnit in lacrimi in timp ce tinea un discurs la Festivalul de Film “Giffoni”. Aceasta a vorbit despre viata sentimentala.

Recomandări
Analist: Israelul va încerca să răstoarne puterea în Iran. Un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele
Analist: Israelul va încerca să răstoarne puterea în Iran. Un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele

Principalul scop al Israelului ar fi răsturnarea puterii în Iran, consideră politologul Cristian Pîrvulescu, potrivit căruia un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta
Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta

Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.