Mesaje socio-politice la concertul Massive Attack. Publicul a scandat împotriva guvernării

×
Codul embed a fost copiat

Concertul pe care grupul trip-hop Massive Attack l-a susţinut marţi seară în Capitală a reprezentat, pe lângă revenirea britanicilor pe scena bucureşteană, şi o doză de civism, de activism social și politic, relatează news.ro.

Guvernul României, cazul Colectiv, Catedrala Mântuirii Neamului, Brexitul şi Donald „fat boy” Trump au fost unii dintre cei vizaţi de mesajele care au conturat show-ul trupei, potrivit news.ro.

Spectacolul s-a bazat pe ritm, culoare şi lumini. Piesa centrală a fost ecranul uriaş din spatele scenei, pe care, pe parcursul unei ore şi jumătate, au rulat mesaje motivaţionale şi activiste, dar şi imagini.

„Care este sensul vieţii? Să faci bine celorlalţi”, a fost primul mesaj care a rulat în faţa celor peste 6.000 de oameni adunaţi în Arenele Romane. „Pentru ce trăim? Pentru a fi nemuritori”, „De ce există moartea? Ca să ai o viaţă” - au continuat să apară anunţuri.

Ele au fost completate, pe parcursul show-ului, de imagini cu imigranţi, cu oameni prinşi în război, iar după o oră de concert, cu diverse titluri din ziare. „Campania #FărăPenali câştigă teren în România” a deschis şirul. Însă ştirile din ţară care vizau cazul Colectiv, reclamaţia făcută de o asociaţie redacţiei Charlie Hebdo, dar şi că „statul a renunţat să modernizeze Sala Palatului” au fost primite dezaprobator de spectatori.

Citește și
George Clooney și soția sa, Amal
Amal Clooney, apariție plină de eleganță la cină alături de George Clooney, Bono și soția lui. FOTO

„Elena Udrea scapă?”, „Viorica Dăncilă: Nu văd niciun motiv să demisionez” au fost unele dintre cele mai contestate. Nici primarul Gabriela Firea nu a fost omis, la fel nici modenităţile.

Toate, la unison, huiduite de cei prezenţi.

În plus, în pauza de dinainte de bis, cei mai mulţi dintre fanii trupei au scandat împotriva PSD.

Unii au criticat luarea de poziţie a trupei, considerând-o „tot propagandă”, iar show-ul „foarte politizat”. În acest timp, pe ecran rulau numele mai multor partide socialiste din Europa.

„Cu toţii facem parte din asta”, a fost mesajul de final, înainte ca cei 12 muzicieni să salute publicul de plecare.

Grupul Massive Attack a fost fondat de Robert "3D" Del Naja şi Grant "Daddy G" Marshall, în 1988, în Bristol. Recunoscuţi ca pioneri ai stilului trip-hop şi ca una dintre cele mai inovatoare şi mai influente trupe ale generaţiei lor, muzicienii au lansat în cei 20 de ani de carieră 5 albume de studio, două EP-uri, 16 single-uri, o compilaţie şi 2 coloane sonore, vândute în mai mult de 10 milioane de exemplare în toată lumea.

De-a lungul timpului, trupa a avut colaborări cu nume de marcă ale industriei muzicale printre care Madonna, David Bowie, Tracey Thorn, Elizabeth Fraser (Cocteau Twins), Sinead O’Connor, Damon Albarn (Blur), Horace Andy, Tricky, Shara Nelson, Neneh Cherry sau Martina Topley-Bird.

Anul trecut, DJ-ul britanic Goldie a dezvăluit într-o discuţie că prenumele artistului urban Banksy este Robert, iar numeroase speculaţii au dus la prietenul său şi membrul grupului trip hop Massive Attack Robert Del Naja. Activist, Banksy este recunoscut pentru portofoliul său extins, care include picturi murale realizate în diverse părţi ale lumii, cu implicaţii politice. De la corupţie şi politică la război şi revoluţie, Banksy aplică lucrărilor sale ironie şi umor.

Massive Attack a mai concertat în România în 2008 şi 2010.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Post-rock și dark-blues. Trupa Flying Horseman cântă în premieră în România
Post-rock și dark-blues. Trupa Flying Horseman cântă în premieră în România

Pe 3 octombrie, ora 20.00, grupul belgian Flying Horseman concertează în Clubul Control din București.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.