Penurie globală de vopsea roz cauzată de filmul „Barbie”. Scuza găsită de regizoarea peliculei

×
Codul embed a fost copiat

Când rostești cuvântul "Barbie", automat te gândești la culoarea roz. Dar producătorii următorului film, care o are în centrul atenției pe celebra păpușă, au abuzat un pic prea mult de această nuanță.

Atât de mult încât s-ar putea să fi dus la o penurie globală de vopsea roz. Designerul de producție al peliculei își recunoaște o parte din vină.

„Am vrut ca rozul să fie foarte strălucitor, să dea aproape impresia de prea mult”, a spus la rândul ei regizoarea peliculei.

Dar, a adăugat că au existat și alți factori care au contribuit la penuria de vopsea, încă de pe vremea pandemiei de Covid-19, când au fost probleme cu aprovizionarea la nivel global.

Cinefilii nu trebuie să mai aștepte prea mult pentru a vedea lumea roz care a fost creată pe platorurile de filmare. Noua peliculă "Barbie" va ajunge în cinematografe la sfârșitul acestei luni.

Citește și
gosling, ken, barbie
Ryan Gosling face furori în rolul lui Ken, iubitul lui Barbie. Prima imagine cu actorul
Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Topul celor mai căutate jucării de sărbători. Păpușa Barbie sau jocurile tip lego, printre preferatele celor mici
Topul celor mai căutate jucării de sărbători. Păpușa Barbie sau jocurile tip lego, printre preferatele celor mici

Cum este lună în care cei mici primesc cele mai multe cadouri, toată lumea vrea să ştie care sunt cele mai cerute jucării.

Ryan Gosling face furori în rolul lui Ken, iubitul lui Barbie. Prima imagine cu actorul
Ryan Gosling face furori în rolul lui Ken, iubitul lui Barbie. Prima imagine cu actorul

Actorul canadian Ryan Gosling, nominalizat de două ori la premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal, apare într-o ipostază interesantă.

Bărbatul Ken s-a transformat în Barbie. Cum arată acum Jessica Alves
Bărbatul Ken s-a transformat în Barbie. Cum arată acum Jessica Alves

Rodrigo Alves a devenit celebru în urma intervențiilor estetice care l-au făcut să arate ca bărbatul Ken.

Recomandări
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.