Regina Camilla şi Brigitte Macron, împreună la Londra, la decernarea unui premiu literar

Regina Camilla şi Brigitte Macron
Profimedia

La 14 luni după vizita de stat întreprinsă de regele Charles al III-lea şi de regina Camilla în Franţa, soţia suveranului britanic s-a reîntâlnit miercuri la Londra cu prima doamnă a Franţei, Brigitte Macron.

Întâlnirea a avut loc la ceremonia de decernare a unui premiu literar franco-britanic, informează AFP.

Premiul Antantei Literare, care celebrează Antanta Cordială, a fost lansat în timpul vizitei regale la sfârşitul lunii septembrie 2023 de regina Camilla, cunoscută şi datorită pasiunii sale pentru cărţi, şi de doamna Macron, fostă profesoară de ză, la Biblioteca Naţională a Franţei din Paris.

Cele două femei, care se cunosc bine, s-au sărutat miercuri pe obraz atât la venire, cât şi la plecare. Ele au purtat şi o discuţie privată care a durat peste 15 minute. Brigitte Macron i-a oferit reginei Camilla o carte despre restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris.

Regina britanică, slăbită de o formă de pneumonie virală, i-a mărturisit că era încă "obosită" miercuri, în timpul recepţiei organizate la Ambasada Franţei din Londra.

Citește și
Brigitte Macron
Brigitte Macron, apariție în serialul „Emily in Paris”. Ce rol va interpreta și cum va fi îmbrăcată

Doamna Macron a dezvăluit la rândul ei că ea şi preşedintele Emmanuel Macron citesc în fiecare zi.

"Preşedintele, ca şi mine, nu lasă să treacă nicio zi fără să citească. Niciodată", a declarat ea în faţa invitaţilor.

Premiul Antantei Literare a recompensat în acest an două scriitoare, francofonă şi anglofonă, ale căror cărţi se adresează adolescenţilor şi tinerilor adulţi: Lucie Byron, autoare de benzi desenate, premiată pentru volumul "Voleuse", şi Manon Steffan Ros, recompensată pentru volumul "The blue book of Nebo".

Nici regina britanică, nici Brigitte Macron nu au făcut declaraţii în timpul decernării premiului, în contextul politic tensionat din Franţa şi în condiţiile în care starea de sănătate a soţiei suveranului stârneşte îngrijorări în Regatul Unit.

Regina Camilla suferă de o infecţie pulmonară de la revenirea sa în ţară după un turneu întreprins în Australia şi Insulele Samoa la sfârşitul lunii octombrie şi şi-a anulat de atunci mai multe apariţii publice, la recomandarea medicilor.

Premiul Antantei Literare se înscrie în seria de evenimente organizate pentru a celebra cea de-a 120-a aniversare a Antantei Cordiale şi care s-au desfăşurat în cele două ţări în acest an.

Semnat în 1904, acel acord a permis ameliorarea relaţiilor între Franţa şi Regatul Unit după Războaiele napoleoniene. Este considerat până în prezent fundamentul alianţei dintre aceşti doi membri ai NATO, a căror prietenie a fost adeseori tumultuoasă de-a lungul secolelor.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Ce au pățit cele două femei care au răspândit zvonul că Brigitte Macron este transsexuală. Reacția Primei Doamne a Franței
Ce au pățit cele două femei care au răspândit zvonul că Brigitte Macron este transsexuală. Reacția Primei Doamne a Franței

Două femei care au răspândit zvonul potrivit căruia Brigitte Macron este o femeie transsexuală, o dezinformare care a devenit virală până în Statele Unite, au fost condamnate joi de un tribunal corecţional din Paris pentru defăimare.

Brigitte Macron, apariție în serialul „Emily in Paris”. Ce rol va interpreta și cum va fi îmbrăcată
Brigitte Macron, apariție în serialul „Emily in Paris”. Ce rol va interpreta și cum va fi îmbrăcată

Serialul popular „Emily in Paris” se confruntă cu critici în Franța, însă acest lucru nu a a împiedicat-o pe Brigitte Macron să aibă o apariție în sezonul patru, în noile episoade care vor fi dispobilie publicului joi.

Emmanuel Macron a votat în turul doi al alegerilor legislative ze, însoţit de Prima Doamnă Brigitte Macron. FOTO
Emmanuel Macron a votat în turul doi al alegerilor legislative ze, însoţit de Prima Doamnă Brigitte Macron. FOTO

Preşedintele z Emmanuel Macron a votat duminică, în turul doi al alegerilor legislative anticipate, la Touquet, însoţit de Prima Doamnă Brigitte Macron, relatează AFP.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.