Sofia Vergara a strălucit la Marele Premiu de la Monaco. Ținuta actriței de 52 de ani a atras toate privirile. GALERIE FOTO

Actrița columbiană Sofia Vergara, în vârsta de 52 de ani, a strălucit duminică la Marele Premiu de Formula 1 de la Monte Carlo, purtând o bustieră din dantelă și blugi evazați, într-o apariție casual dar stilată.
Sofia Vergara și-a etalat decolteul într-un bustieră din dantelă și o pereche de blugi evazați, în timp ce a participat duminică la Marele Premiu de Formula 1 de la Monte Carlo, Monaco, scrie publicația Page Six.
Vedeta, fotografiată în garajul Ferarri
Fosta actriță din „Modern Family” și-a rizat ținuta casual cu ochelari de soare închiși la culoare, o mini-geantă Hermès Kelly din piele de crocodil și mai multe brățări. Vergara a purtat un top similar din dantelă, alături de blugi largi, luna trecută, în timpul unei ieșiri nocturne în Madrid cu prietenele sale, printre care Eva Longoria și Eiza González.
Tot duminică, ea a postat pe Instagram mai multe fotografii de la evenimentul de F1 plin de vedete.
În una dintre imagini, a fost surprinsă petrecând timp în garajul Ferrari alături de un grup care îl includea pe actorul din „White Lotus”, Patrick Schwarzenegger, și logodnica lui, Abby Champion. Actrița columbiană ar fi fost într-o relație în ianuarie cu pilotul Ferrari Lewis Hamilton.
La acea vreme, cei doi au fost văzuți la o întâlnire la prânz în New York. Cu toate acestea, o sursă a declarat câteva zile mai târziu că Vergara, în vârstă de 52 de ani, era îngrijorată de „diferența prea mare de vârstă” dintre ea și campionul britanic de curse, în vârstă de 40 de ani.
La începutul acestei luni, Sofia Vergara a declarat la o emisiune că nu ar ieși cu un bărbat care are mai puțini bani decât ea. „Vreau pe cineva care să aibă la fel de mulți bani ca mine sau mai mulți, pentru că altfel e un coșmar”, a spus ea. „Apoi, ajung să te urască.”