Tom Cruise, cascadorie impresionantă pe aripa unui avion de război pentru "Mission: Impossible 8"

Tom Cruise

Tom Cruise a realizat o cascadorie impresionantă pe aripa unui avion din Al Doilea Război Mondial în timp ce face loopinguri, într-o scenă pentru al optulea film din franciza "Misiune Imposibilă".

Actorul american, care filmează pentru "Mission:Impossible 8", a fost fotografiat de tabloidele britanice în timpul unei scene periculoase, notează News.ro.

Starul, în vârstă de 59 de ani, apare suspendat de aripa unui avion militar din al Doilea Război Mondial: un Boeing Stearman Model 75 din 1943. În imaginile publicate de DailyMail, Tom Cruise apare cu cască şi salopetă maro, într-o poziţie periculoasă (deşi controlată).

Cruise este cunoscut pentru faptul că îşi realizează majoritatea cascadoriilor. De altfel, el s-a accidentat în timpul filmărilor la precedentul film din franciză, "Mission Impossible: Fallout".

În ceea ce priveşte "Mission Impossible 7", ale cărui filmări s-au încheiat şi care trebuie să intre în cinematografe în septembrie 2022 după mai multe amânări, actorul a asigurat că "a realizat cea mai periculoasă cascadorie din viaţa sa". Pentru acea scenă, actorul trebuia să meargă cu o motocicletă pe marginea unei faleze. O secvenţă pentru care şi-a riscat viaţa, a mărturisit el pentru revista Empire.

Citește și
Priscilla and Elvis Presley
Priscilla Presley a împlinit 80 de ani. Fosta soție a lui Elvis, un simbol al eleganței și discreției. GALERIE FOTO

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Tom Cruise, de nerecunoscut. Oamenii s-au întrebat ce s-a întâmplat cu fața actorului. VIDEO
Tom Cruise, de nerecunoscut. Oamenii s-au întrebat ce s-a întâmplat cu fața actorului. VIDEO

Actorul Tom Cruise i-a lăsat fără cuvinte pe cei care au participat la un meci de baseball în weekend. Chipul actorului era de nerecunoscut, făcându-i pe mulți să se întrebe dacă nu cumva a suferit vreo intervenție chirurgicală estetică.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.